Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Tot mai mulţi elevi renunţă la şcoală. Peste jumătate dintre copiii din România trăiesc în sărăcie

Mai mult de jumătate dintre copiii din România (52,2%) trăiesc în risc de sărăcie sau excluziune socială, media în statele membre ale UE fiind de 28%. Insuficiența resurselor alocate pentru educație, sănătate și protecție socială adâncește vulnerabilitatea copiilor din zonele defavorizate. Formulele de finanțare actuale fac ca bugetele alocate în aceste domenii să fie puternic influențate de bunăvoința autorităților locale sau de capacitatea financiară a acestora, și nu de nevoile resimțite în comunitate.

Tot mai mulţi elevi renunţă la şcoală. Peste jumătate dintre copiii din România trăiesc în sărăcie
Comentează 0

Salvați Copiii a realizat o analiză a bugetului copiilor în România, privind perioada 2008 – 2014 în cele trei domenii definitorii ale drepturilor copilului (educație, protecție socială și sănătate). Potrivit acestei analize, nu putem vorbi în niciun domeniu de prioritate acordată copiilor în procesul de alocare a resurselor publice. Astfel, în ansamblul cheltuielilor realizate de stat pentru cele trei domenii, România cheltuiește, deseori, unele dintre cele mai mici procente din PIB, în comparație cu statele membre UE. În plus, deși ca procent din PIB, cheltuielile totale ale statului român au fost doar cu 27,57% mai mici decât media europeană, în cazul celor trei domenii cheie pentru copii, cheltuielile au ajuns să fie și cu peste 41% mai mici decât mediile europene.

De exemplu, țara noastră a cheltuit pentru educație 3% din PIB în 2012 și 2,8% în 2013, fără o creștere semnificativă în 2014, în timp ce media la nivelul statelor membre ale Uniunii Europene a fost de 5%.

Aproape 366.000 de copii cu vârsta între 3 - 17 ani nu urmau nicio formă de învățământ (preșcolar, primar, gimnazial, liceal sau profesional), în anul 2013. Într-un singur an școlar (2012 – 2013), aproximativ 24.400 copii au abandonat învățământul primar și gimnazial. Statistica oficială a abandonului școlar nu surprinde, însă, în totalitate dimensiunile neparticipării școlare ("copiii în afara școlii"), deoarece nu acoperă, de pildă, copiii care nu au mers niciodată la școală ori au abandonat școala în anii anteriori.

Potrivit Eurostat, la sfârșitul anului școlar 2014-2015, rata părăsirii timpurii a școlii a crescut cu 1,8% în numai 2 ani, de la 17,3% (2012-2013) la 19,1%. Copiii romi se confruntă cu o vulnerabilitate deosebită și sub aspectul participării la educație. Doar 42% dintre copiii romi (6-15 ani) au mers la grădiniță, în comparație cu 87% dintre copiii de alte etnii și care trăiesc în același mediu. Procentul copiilor cu vârsta învățământului obligatoriu care nu merg la școală este de 22% în cazul copiilor romi și de 6% în cazul copiilor de alte etnii.

Citeste mai mult pe romaniatv.net


Scrie un comentariu

trimite