Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Asociația ”Ion Andreescu” Arad a vernisat expoziția ”Salonul de primăvară” la Sala CLIO

Asociația ”Ion Andreescu” Arad a vernisat expoziția ”Salonul de primăvară” la Sala CLIO
Comentează 0
Expoziția ”Salonul de primăvară” organizată de Asociația ”Ion Andreescu” Arad în parteneriat cu Complexul Muzeal Arad vine în întâmpinarea publicului arădean cu noi creații de artă plastică, izvorâte din vibrațiile sufletești ale celor 31 de artiști vizuali participanți în cadrul acestui eveniment. Salonul de primăvară din acest an este o expoziție generoasă prin bogăția cromatică dar și tematică a celor 81 de lucrări de artă plastică.
Artiștii participanți în cadrul acestui eveniment au ales să reprezinte în lucrările lor teme ca: portretul, natura statică, tematica florală, peisajul și abstractul, iar varietatea tehnicilor abordate în realizarea lucrărilor, face această expoziție deosebit de ofertantă privitorului, astfel se regăsesc pe simeze lucrări realizate în tehnici cum sunt: uleiul și acrilicul pe pânză și pe carton, acuarela, grafica, tehnica mixtă și colajul digital.
Sunt expuse tot în cadrul acestui eveniment trei lucrări de sculptură: o statuetă, creația artistului plastic Estera Kertesz, realizată în lut pentru olărit și două sculpturi realizate din rădăcini de copac, creațiile sculptorului Dan Groza din Moneasa.
A expus ca membru aspirant, două lucrări de acuarelă, artistul plastic Alina Patroiu.
Expoziția a fost deschisă de criticul de artă, domnul prof. dr. Lucian Petraș.

”Acest Salon de Primăvară, reunește lucrări ce evidențiază sensibilitatea, pasiunea și talentul creatorilor. Este expresia priceperii și calităților creative etalate de acești plasticieni. În ansamblul său, vernisajul este o reușită, deoarece aduce încântare, este plăcut ochiului și benefic sufletului.”

Artiștii expozanți vă invită să vizități Sala Clio pentru a intra în contact cu lucrările expuse, care sperăm să vă aducă bucurie și bună dispoziție!

Galerie foto (37)

Articole asemanatoare


Scrie un comentariu

trimite