Cartea lui Ciucă, anunțată de un clip cu scene de pe front (VIDEO)
Se fac ultimele pregătiri pentru lansarea cărții scrise de generalul (r) Nicolae Ciucă, „Un ostaș în slijba țării”. Volumul urmează să apară la Editura Rao și toate încasările urmează să fie donate.
Cartea este promovată printr-un clip cu imagini de pe front, având în vedere că Nicolae Ciucă este unul dintre ofițerii români care au luptat pe front și a fost decorat pentru meritele sale. În bătălia de la Nasiriyah în Irak, prima luptă în care era implicată o unitate românească după cel de Al Doilea Război Mondial, trupele românești au fost comandate de comandantul Batalionului 26 Infanterie, Nicolae Ciucă, locotenent-colonel la acea vreme.
„Îmi iubesc țara și nu uit nicio clipă că jurământul pe care l-am depus, ca ostaș în slujba României, e să îmi apăr patria. Și asta nu se face doar cu arma în mână. Se face cu inima curată și cu gândul că după noi rămân doar lucrurile bune pe care le-am făcut. Oriunde ne-am afla și oricât de tulburi ar fi vremurile pe care le trăim”, susține Nicolae Ciucă, președintele Partidului Național Liberal.
Cu privire la cartea „Un ostaș în slujba țării”, Ciucă susține că este despre viața sa, dar și despre modul în care vede viitorul României.
„Paginile acestei cărți sunt despre mine. Sunt gândurile mele despre ce a însemnat tranziția de la om de armată la om politic. Sunt despre viața mea, cea din spatele pupitrului, microfonului sau televizorului, despre experiențele mele personale și profesionale, dar și despre viziunea mea pentru România viitorilor ani. De ce o carte despre Nicolae Ciucă?
Pentru că s-a vorbit mult despre faptul că «nu sunt din filmul acesta”, al politicii românești. Și e adevărat. Nu sunt un om politic tipic. Și veți vedea în această colecție de gânduri și povești de viață care e crezul meu. Sunt un om muncitor, cu credință și frică de Dumnezeu”, afirmă Ciucă.