Comuna Pleșcuța se dezvoltă de la o zi la alta (FOTO şi VIDEO)
Atât Valea Crișului Alb cât și Valea Mureșului au frumusețile lor incontestabile, cu locuri și sate frumoase, așezate la poalele Munților Zărandului, cu obiceiuri și tradiții oarecum diferite, dar frumoase fiecare în felul lor. Una dintre cele mai pitorești locuri de pe Valea Crișului Alb este comuna Pleșcuța, însă poate prea puțin cunoscută din punct de vedere al turismului și al frumuseței acestor locuri. Aici verile sunt frumoase și mult mai răcoroase decât pe Pusta Aradului, cu soarele arzător ca un cuptor începând încă de la orele dimineții.
Înconjurată de păduri și pajiști cu flori, în lunile primăverii întreaga comună este parcă desprinsă dintr-o frumoasă poveste de de mult. Totul este de un verde crud, un verde viu, care te îndeamnă trecătorule să zăbovești fie și pentru o zi aici, să asculți trilurile păsărelelor în diminețile răcoroase, ori susurul lin al văii ce străbate liniștit satul Pleșcuța. Nimeni și nimic nu te face să-ți mai amintești de viața tumultoasă de la oraș, văzându-te într-o altă lume în care timpul parcă stă pe loc. Numai cine a crescut la țară poate înțelege pe deplin aceste binefaceri ale satului românesc pentru trup și suflet, iar cel care a copilărit în astfel de locuri alături de copiii satului cu siguranță își va aminti întotdeauna cu plăcere de copilărie.
Un farmec deosebit
Asezată pe ambele maluri ale Crișului Alb, dar totodată sub poala pădurilor, comuna Pleșcuța are un farmec deosebit, un farmec pe care puține comune îl au datorită așezării lor. Comuna are șapte localități, respectiv Pleșcuța și Gura Văii care se află pe malul drept al Crișului Alb pe drumul național Gurahonț - Vârfurile, iar localitățile Răstoci, Dumbrava, Aciuța, Tălagiu și Budești (care este așezat sus în inima pădurii), sunt așezate pe malul stâng al Crișului.
Dacă ne uităm în urmă cu 30 de ani sau poate și mai bine, oamenii acestor locuri au reușit să-și clădească case trainice aici pentru că era de lucru în zonă, datorită carierelor de piatră de la Aciuța și de la Romanița (Gura Văii), care livrau piatră nu numai CFR-ului, ci inclusiv în Ungaria, apoi mulți lucrau la Gurahonț, fie în industria forestieră, fie la fabrica de compoturi și marmeladă ori la CFR, ceea ce a făcut posibil un trai decent pentru locuitorii zonei, însă nu și o dezvoltare administrativă pe măsură în acei ani ai comunismului când nu se punea prea mult accent pe modernizarea zonelor rurale. De altfel, ca să ai o comunitate prosperă e nevoie de doi factori importanți. Locuri de muncă și o administrație locală eficientă. Apoi după Revoluție totul s-a distrus, la fel ca peste tot în țară, iar oamenii au început să plece care pe unde l-a dus soarta, iar comuna a rămas așa cum fusese în anii comunismului, cu drumuri de pământ și piatră, vara prăfuite și iarna cu noroi, fără condițiile unui trai decent. În carierele unde odată lucrau sute de oameni și utilaje, bătea vântul... și încă mai bate și astăzi după 30 de ani în cariera de la Tălagiu și Romanița.
Realizări frumoase
Oamenii s-au reorientat care cum a putut însă au fost și unii mai dârji și au rămas totuși pe aceste meleaguri descurcându-se fiecare după puterile lui. În urmă cu vreo patru-cinci ani mergeam des la vânătoare în zona comunei Pleșcuța și îmi aduc aminte de acele drumuri, mai ales în localitatea Tălagiu pe vale, unde cu greu răzbea chiar și o Dacie, însă iată că lucrurile s-au schimbat de la un an la altul, iar primarul Viorel Groza a realizat lucruri frumoase în comună, lucruri la care în urmă cu câțiva ani nimeni nu ar fi îndrăznit măcar să se gândească. În urmă cu ani de zile nu exista în comună nici un metru de rețea de apă potabilă, însă acum există apă la rețea în Tălagiu, Aciuța și Pleșcuța, iar printr-un proiect depus recent urmează extinderea rețelei în toată comuna. Dacă în urmă cu vreo opt-nouă ani nu exista un drum, decât de căruțe și tractoare spre Budești, o mică localitate situată la patru km de localitatea Dumbrava, sus între păduri, de câțiva ani există un drum pietruit care în curând va fi și asfaltat. Sunt puține suflete acolo sus la Budești, dar primarul se gândește și la acei oameni și la faptul că acolo se va putea dezvolta un sat turistic, care ar revigora comuna. Dacă în urmă cu câțiva ani localitatea Dumbrava nu avea un metru de asfalt, iată că acum asfaltul a ajuns la ultima casă din sat.
Excelenţă în administraţie
Toate aceste lucruri se datorează unui om cu inițiativă, respectiv a primarului Viorel Groza, care sa implicat de-a lungul timpului, foarte mult în dezvoltarea comunei Pleșcuța, de aceea a fost și premiat de Consiliul Județean Arad cu premiul ,,EXCELENȚĂ ÎN ADMINISTRAȚIE”, care i-a fost înmânat de președintele Iustin Cionca.
Viorel Groza a reușit să schimbe fața comunei în cele două mandate, iar în acest al III-lea mandat a reușit să finalizeze o serie de proiecte și este pregătit pentru altele noi. În urmă cu două zile, chiar dacă ploua destul de tare am reușit să realizăm o documentare în comuna Pleșcuța, în fiecare localitate din comună, după ce în prealabil am purtat o discuție cu primarul despre proiectele finalizate, cele în lucru și binențeles proiectele de viitor pentru comuna Pleșcuța. „Am avut o serie de proiecte pe care am reușit să le finalizăm și aici fac referire la reabilitarea grădiniței cu program normal din Pleșcuța, o reabilitare atât la interior cât și la exterior precum și achiziția de mobilier nou. Un alt obiectiv realizat a fost introducerea unei instalații termice nouă, la Şcoala Gimnazială din Pleșcuța, respectiv calorifere și o centrală nouă pe lemne. Înainte, sistemul era cu teracote fiind învechit și nu prea eficient. De asemenea, am realizat împrejmuirea școlii și a terenului de sport din Pleșcuța, dar în același timp am construit și trotuare și șanțul pentru scurgerea apelor pluviale. Un alt obiectiv finalizat este noua capelă mortuară din Pleșcuța și parcarea pavată din fața capelei, care de altfel deservește atât capela cât și Primăria. Un alt proiect de anvergură a fost reabilitarea clădirii Primăriei. A fost un proiect mai amplu, aproape ca și cum am fi început o lucrare de la zero. Au fost lucrări atât la exterior cât și la interior plus acoperișul.
Pe lângă aceste lucrări am avut și altele mai mărunte care s-au realizat repede și de care nu mai amintesc acum. O altă realizare de care vreau să amintesc este cea de modernizare a iluminatului public. Am schimbat lămpile cele vechi, înlocuindu-le cu leduri. A fost un proiect finanțat prin Agenția Fondului de Mediu prin care am înlocuit 420 de lămpi la nivelul comunei. Mai avem în desfășurare o lucrare la școala generală din Tălagiu, unde se execută o reabilitare generală atât la exterior cât și la interior. După finalizare ne gândim să-i dăm o altă destinație deoarece copiii din Tălagiu vin la Pleșcuța la școală. Din păcate nu mai sunt copii foarte mulți aici și nu se justifica funcționarea acestei școli. De asemenea, ne gândim ca anul ce vine să construim și un teren de sport la Pleșcuța.
De asemenea, continuăm și cadastrarea terenurilor agricole în toată comuna Pleșcuța, avem realizat cam 30% din terenurile agricole în acest moment. La noi este o problemă prin faptul că terenurile sunt mici, iar această acțiune se desfășoară cu greutate, dar încet încet se vor finaliza și lucrările de cadastrare. Toate acestea sunt lucrări de care beneficiază întreaga noastră comunitate și vreau să precizez că întotdeauna am căutat să realizez în fiecare sat câte ceva. Îmi doresc o modernizare cât mai grabnică a comunei, astfel încât fiecare cetățean, fie că este din Tălagiu sau Răstoci, ori Pleșcuța să poată beneficia de aceleași condiții de infrastructură.
Mai trebuie să ştiţi că avem depuse două proiecte prin Programul Național de Investiții Anghel Saligny. Primul proiect cuprinde asfaltarea străzilor din Aciuța, Tălagiu și Dumbrava (cele care au rămas neasfaltate) și încă un drum comunal DC 52 Dumbrava-Budeti-Tălagiu. Este un proiect de suflet pentru mine și pot spune că odată ce am realizat acest obiectiv putem vorbi și de turism în comuna Pleșcuța. Traseul va pleca din Pleșcuța prin Dumbrava până sus la Budești, unde este o zonă superbă, extrem de frumoasă aș spune, cu mulți pomi fructiferi, pe lângă altele. Este un sat tradițional în mijlocul pădurilor, în care pe vremuri trăiau mulți oameni, însă odată cu industrializarea au plecat. Astăzi mai avem câteva case locuite, însă în ultima perioadă a crescut interesul celor de la oraș pentru a-și cumpăra o casă pentru vacanță acolo sus. Aerul este deosebit de curat, iar zona se pretează foarte bine pomilor fructiferi și mai ales cireșului. Apa vine de sus din pădure la un izvor, iar liniștea este pe măsură. Un al doilea proiect este pentru extinderea rețelei de apă potabilă în localitățile Răstoci, Gura Văii și Dumbrava. Este un proiect depus pentru finanțare, tot prin Programul Anghel Saligny, iar odată ce va fi realizat și acesta, putem spune că am făcut niște pași importanți privind modernizarea satelor de munte.
Sperăm ca anul 2022 să fie unul mai bun ca să putem desfășura și acțiuni culturale așa cum erau în anii trecuți, pentru că este important pentru comunitățile rurale mai ales să ne păstrăm tradițiile și obiceiurile locului, să nu ne pierdem identitatea ca popor.
Desigur că mai sunt multe de realizat în comună, dar pe rând vom atinge fiecare obiectiv de interes pentru comuna Pleșcuța, astfel încât să fim într-un viitor apropiat o comună etalon nu numai pentru Valea Crișului, ci pentru întreg județul Arad.
Și fiindcă se apropie noul an cu pași repezi, nu-mi rămâne decât să vă urez dumneavoastră și tuturor locuitorilor comunei Pleșcuța Sărbători Fericite și un An Nou cu multe bucurii și realizări!”, susţine primarul Viorel Groza.