Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Măcel în Fâşia Gaza. Acordul de încetare a focului, în suspans

Cel puţin 16 palestinieni au fost ucişi miercuri în lovituri israeliene în Fâşia Gaza, de unde tiruri de rachete au vizat fără încetare oraşe din Israel, o escaladare a situaţiei care nu arată niciun semn de detensionare.

Măcel în Fâşia Gaza. Acordul de încetare a focului, în suspans
Comentează 0

Aceşti morţi ridică la 26 numărul palestinienilor care şi-au pierdut viaţa, printre care trei copii, de la demararea unei operaţiuni israeliene care l-a ucis marţi în zori pe comandantul grupului armat Jihadul Islamic în Gaza, element declanşator al acestui acces de violenţe.

Gruparea palestiniană Jihadul Islamic a informat joi dimineață că un acord cu Israelul privind încetarea focului la granița cu Fâșia Gaza, mediat de Egipt, a intrat în vigoare la ora 03:30 GMT (ora 05:30, ora României, n.r.), iar mai mulți martori au confirmat încetarea confruntărilor,

Pentru a doua zi consecutiv, sirenele de alertă au răsunat miercuri în mai multe oraşe israeliene din apropierea Fâşiei Gaza, printre care Ashkelon, după noi tiruri de rachete care au provocat bombardamente israeliene asupra enclavei palestiniene, aflată sub controlul grupării islamiste Hamas.

Armata israeliană a informat că a lovit poziţii ale Jihadului Islamic, în special un sit de unde combatanţii acestui grup islamist se pregăteau, potrivit acesteia, să lanseze o rachetă antitanc în direcţia Israelului.

Aceste loviturile israeliene au făcut miercuri 16 morţi, potrivit Ministerului Sănătăţii de la Gaza.

Marţi, armata şi serviciile de securitate internă israeliene (Shin Beth) au desfăşurat o operaţiune ţintită contra unui comandant cu rang înalt al Jiahdului Islamic, Baha Abu al-Ata, şi soţiei acestuia, în apartamentul lor din nord-estul Fâşiei Gaza.

Ulterior, Jihadul Islamic a lansat un baraj de rachete asupra Israelului, fără să provoace victime.

Începând de marţi, aproximativ 360 de rachete au fost lansate din Gaza către Israel, potrivit unui ultim bilanţ al armatei israeliene, care a anunţat că a interceptat 90% din aceste proiectile cu ajutorul sistemului antirachetă "Domul de Fier", conform Agerpres.

Sursa: realitatea.net

Articole asemanatoare


Scrie un comentariu

trimite