Duminică seara, Teatrul Clasic Ioan Slavici Arad a tras cortina peste ediţia cu numărul 4 a Festivalului Internaţional de Teatru Nou, concept elaborat de managerul Bogdan Costea în tandem cu selecţionerul Claudiu Groza.Concept-reper atât pentru partea de vest a ţării, dar şi în economia festivalurilor teatrale din provincie sau din Bucureşti. Festival ce de 4 ani asigură iubitorilor de teatru o primăvară artisticăatipică, intensă şi eterogenă. Timp de  9 zile, Aradul a căpătat efervescenţa marilor oraşe de cultură, aspect posibil prin prezenţa sutelor de artişti veniţi de peste tot şi datorită miilor de spectatori, unii prezenţe constante în peisaj, alţii vizitatori pur festivalieri.

            În repertoriul FITN4 au fost incluse 30 de evenimente, majoritatea din ele spectacole de teatru, dar şi unele concerte (Subcarpaţi, Ioan Gyuri Pascu&The Blue Workers). Locaţiile de desfăşurare au fost variate, publicul făcând tranziţia între sala mare, sala studio, platoul din faţa teatrului, Club Flex, cortul din Piaţa Avram Iancu şi CafeBoemme Teatru.

            Anul acesta, organizatorii au mizat în special pe secţiunea Focus TeenAGER. După ediţiile precedente, unde focusul a căzut pe regizori etalon ai valului teatral românesc - Eugen Jebeleanu, Radu Afrim şi Cristian Juncu, reprezentativi (inclusiv) pentru ideea de teatru nou, acum a venit rândul unei axări pe un segment social reprezentativ: adolescenţii, tinerii. Focus TeenAGER s-a compus din Pisica verde (regia Bobi Pricop), Antisocial (regia Bogdan Georgescu), The History Boys. Poveşti cu parfum de liceu (regia Vlad Cristache) şi Columbinus (regia Horia Suru). Toate aceste 4 montări au pus pe tapet probleme deosebit de stringente, reprezentative pentru segmentul de vârstă TeenAGER, mai ales că au la bază inclusiv realităţi-caz: tendinţele violente şi (auto)distructive ale tinerilor ancoraţi (mai ales) în lumi virtuale, criza de valori sociale şi lipsa adulţilor-mentor pentru generaţia tânără, gestionarea deficitară a instinctelor şi pulsiunilor negative, necesitatea definirii şi asumării ca fiinţe sexuale, viitorul personal-profesional hazardat etc.Totodată, cele 4 spectacole au revelat şi aspecte pozitive ce încadrează generaţia aflată în plină formare: dorinţa de-a forma prietenii solide, puterea de a visa, nevoia de dragoste şi empatie, naivitatea reinventăriiperiodice etc.

            Avantajul Focus TeenAGER este dat nu doar de larga receptivitate a tematicii în rândul tinerilor ce vin la teatru, ci şi de faptul că regizorii din spatele proiectelor sunt la rândul lor apropiaţi ca vârstă de ei şi au experienţă cu proiecte similare. Generaţia tânără a fost reprezentată în număr  mare în FITN4, atât pe scenă, cât şi în sălile de spectacol. Publicul tânăr descoperă gradual că teatrul îi oglindeşte problemele; adolescenţilor li se asigură un loc de manifest, un spaţiu în care sunt pe deplin înţeleşi şi ajutaţi să-şi contureze devenirea, să se iubească prin teatru şi să  cucerească noi zone de libertate. În acest sens îi ajută zeci şi zeci de actori volubili şi talentaţi, aflaţi în epicentrul unui teatru ce promovează asiduu problematica socială, mizând pe un realism psihologic ce apropie generaţiile noi de instituţiile de cultură. Încet, încet, graniţa actori-spectatori este înlăturată, teatrul devenind un demers de intimitate, de contact proxim. Teatrul devine Acasă.

            De altfel, întâmplător sau nu, în ediţia curentă am beneficiat şi de un Focus subsidiar, percutant prin diversitatea sa textuală, de interpretare, de regie: prezenţa celor 10 teatre şi companii teatrale din Bucureşti: Teatrul Naţional I.L.Caragiale, Teatrul Odeon, Teatrul Nottara, Teatrul ACT, Teatrul Excelsior, Teatrul Mic, Teatrul de Comedie, UNTEATRU, ARPAS şi Centrul Cultural European pentru UNESCO Nicolae Bălcescu. Cele 10 trupe au propus în general spectacole de facturi diferite, inteligent compuse şi reprezentative pentru genul lor, fie că ne referim de exemplu la componenta de teatru clasic reinventat (Noul locatar, Ibsen Incorporated), teatru documentar (Anul dispărut. 1989), teatru de idei (The Sunset Limited) sau teatru social ((D)efectul Placebo).

            Cu ocazia prezenţei Bucureştiului, publicul arădean a avut ocazia să revadă actori extrem de îndrăgiţi, care au conturat adevăruri scenice memorabile şi cu alte ocazii: Andi Vasluianu, Mirela Oprişor, Gheorghe Visu, Rareş Florin Stoica, Maria Ploae, Ilinca Manolache, Pavel Bartoş, Cezar Antal, Claudiu Istodor etc. Dincolo de caracterul nominal de mai sus, Bucureştiul a mai însemnat în acest an şi prezenţa unor trupe mature, consolidate, dezirabile în orice spaţiu scenic contemporan: Teatrul ACT, Teatrul Excelsior, Teatrul Naţional I.L.Caragiale şi, nu în ultimul rând, Centrul Cultural European pentru UNESCO.

            În altă ordine de idei, teatrofilii prezenţi în cele 9 zile la spectacole au putut să revadă artişti de un înalt nivel profesional, fie că vorbim de echipe (trupa de la Studio M din Sfântu-Gheorghe, trupa de la Teatrul Anton Pann Râmnicu Vâlcea, trupa din Oradea), fie de regizori (unii cunoscuţi nouă şi prin producţiile repertoriului arădean): Radu Alexandru Nica, Theodor-Cristian Popescu, Bobi Pricop sau Mihai Măniuţiu.

             Festivalul Internaţional de Teatru Nou a promovat în special tematici de forţă, incomode prin lipsa lor de anestezie, valoroase prin dramatismul conţinut şi pe deplin demne de polemici constructive. Vârful aisbergului şi The Sunset Limited au pus în discuţie sinuciderea ca soluţie la impasul social şi hăul afectiv în care ne scăldăm. Apă de mină s-a axat pe ipocrizia religiozităţii instituţionale şi pe disoluţia satului ca reper uman. Respiraţii, Family Affairs, Directorul Executiv şi Femei/Bărbaţi au avut în vizor bizarul mod în care se trăiesc relaţiile&iubirile azi şi (in)oportunitatea de-a ne perpetua specia. Vertij, ca spectacol-tribut, a conturat dragostea maternă ca premiză existenţială. În inima nopţii-Episodul Lear şi Noul locatar, eternele constante caracteriale ale omului au fost vehiculatesimbolic, esenţializat.

            Au trecutfoarterepedecele 9 zile de Festival.Poate că în termeni relativi, 9 zile înseamnă puţin. Contextualizând, analogia nu îşi are sensul. Artiştii, spectatorii, cronicarii şi organizatorii ce-au luat parte la o astfel de manifestare de amploare nu au cum să nu-şi greveze în suflet experienţele trăite. Noi ne vom aminti de acest teatru nou ca de un vis pe care l-am construit şi traversat împreună, în care am investit talent, timp, disponibilitate, adevăr şi frumos. Amintirile se vor sedimenta puţin diferit în fiecare din noi, dar ştim sigur că spectacolele văzute, trăite, simţite se vor transforma în acel numitor comun ce ne va uni veşnic pe cei ce iubim Teatrul.

Emanuel Cotuna