Festivalul Internațional de Teatru Nou 2025 are loc între 10 și 22 mai
Evenimentul vedetă, pe scena Teatrului Clasic „Ioan Slavici” Arad este, fără doar și poate, în luna mai, cea de a X-a ediție a Festivalului Internațional de Teatru Nou (FITN). Anul acesta FITN are loc în perioada 10 - 22 mai 2025.

În 2025, FITN are ca temă OGLINDA și cuprinde două secțiuni principale. Prima secțiune debutează cu un showcase, între 10–14 mai, care aduce în fața publicului creatori și producții locale reprezentative, iar cea de a doua, între 15-22 mai, conține selecția propriu-zisă a festivalului.
Ediția din acest an marchează un deceniu de existență a unuia dintre cele trei festivaluri din zestrea teatrului arădean. De-a lungul timpului am reușit să creăm seri unice, magice, de neuitat. Am bucurat zeci de mii de spectatori și am crescut în aceștia iubirea de a trăi emoția, de a descoperi valoarea și a reveni cu interes la Festival, an de an. Pentru cea de a X-a ediție am pregătit un program divers, atractiv și provocator. FITN – OGLINDA dezvăluie forța Teatrului gazdă într-o propunere de reprezentare a producțiilor curente proprii reunite într-un showcase, pe de-o parte, și vigoarea selecției spectacolelor care alcătuiesc programul Festivalului din acest an, pe de altă parte. (Bogdan Costea, manager al Teatrului Clasic „Ioan Slavici” Arad)
Selecția de anul acesta cuprinde cele mai inovative și provocatoare producții teatrale ale momentului, montări ale unor teatre din țară și străinătate: Teatrul Metropolis București, Teatrul Act București, Teatrul Excelsior București, Centrul cultural Lumina București, Teatrul Andrei Mureșanu Sfântu-Gheorghe, Teatrul de nord Satu-Mare, Sfântu-Gheorghe, Teatrul Municipal Baia-Mare, Teatrul Fani Tardini Galați, Teatrul Național Mihai Eminescu Timișoara, Reactor de Creație Cluj-Napoca, Aradi Kamaraszinhaz, imPerfect Dancers Italia și Amifran Arad. Programul este completat de o serie de activități conexe: workshopuri, conferințe, lansări de carte și expoziții.