Prefectul a prezentat un raport privind siguranța școlilor din județ
Prefectul Mihai Pașca a prezentat, ieri, un raport întocmit de instituțiile semnatare ale Planului Teritorial Cadru de Acțiune pentru Siguranța Școlară aferent perioadei septembrie-decembrie 2024.

„În cifre, avem 15 fapte de natură penală în incinta și zona adiacentă a unităților de învățământ. Sunt cu două fapte mai puțin decât în perioada similară a anului 2023. Avem 12 infracțiuni de lovire sau alte violențe, o vătămare corporară din culpă, un furt, o faptă de purtare abuzivă și avem în acest moment, pentru această perioadă, zero fapte care sunt încadrabile la legea 143/2001 privind prevenirea și combaterea traficului și consumul ilicit de droguri. Este evident că avem lucruri de accentuat prin prevenție, sunt probabil și lucruri de corectat. Ne bazăm foarte mult pe activitatea realizată de Biroul de Siguranță Școlară al Inspectoratului de Poliție a Județului Arad, pe investigarea promptă și tragerea răspundere a celor vinovați acolo unde este cazul și, după cum vă spuneam, ne vom concentra în perioada următoare pe dialogul acesta interinstituțional și pentru a identifica toate problemele și cele care se regăsesc în acest raport și altele, dacă ele vor fi semnalate, și vom încerca să dăm un răspuns cât mai prompt și cât mai rapid pe linie noastră de activitate”, susține prefectul Mihai Pașca.