Laura Crișan și alți doi inculpați – trimiși în judecată în cazul uciderii omului de afaceri Ioan Crișan
Laura Crișan, fiica lui Ioan Crișan, și alți doi inculpați au fost trimiși în judecată pentru uciderea omului de afaceri, aruncat în aer în mai 2021 cu tot cu mașina în care se afla în fața supermarketului Profi din Vlaicu. Procurorii vorbesc de infracțiuni de omor calificat, distrugere și nerespectarea regimului materiilor explozive.

„Procurorul de caz din cadrul Secției de urmărire penală a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus trimiterea în judecată a doi inculpați, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de omor calificat, distrugere și nerespectarea regimului materiilor explozive, precum și trimiterea în judecată a unei inculpate, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de instigare la omor calificat în varianta violenței în familie, instigare la distrugere și instigare la nerespectarea regimului materiilor explozive.
Din probatoriul administrat în cauză, a rezultat următoarea situație de fapt:
În a doua parte a lunii mai 2021, acționând la instigarea inculpatei, cei doi inculpați, în considerarea sumelor de bani pe care le primiseră și pe care urmau să le primească de la inculpată, la data de 27 mai 2021, au procurat un mecanism care putea fi folosit ca detonator într-un dispozitiv exploziv improvizat, controlabil prin intermediul telefonului mobil, în care au încorporat ulterior încărcătura explozivă (materie explozivă procurată de la o persoană neidentificată, deținută, transportată și folosită fără drept de inculpați). În data de 28 mai 2021, cei doi inculpați au plasat dispozitivul exploziv improvizat în autoturismul unei persoane, iar la data de 29 mai 2021, ora 06:59, acționând cu premeditare și din interes material, l-au detonat de la distanță în timp ce victima se deplasa la volanul autoturismului în parcarea unui magazin din cartierul Vlaicu din municipiul Arad. Victima a decedat ca urmare a exploziei și incendiului subsecvent, fiind distrus, totodată, complet autoturismul victimei.
Referitor la inculpată, în rechizitoriu s-a reținut că aceasta, acționând cu premeditare și din interes material, în a doua parte a lunii mai 2021, i-a instigat pe cei doi inculpați să îi ucidă tatăl prin plasarea unui dispozitiv exploziv în autoturismul acestuia. În acest context, la data de 27 mai 2021, cei doi inculpați au acționat conform descrierii de mai sus”, se arată într-un comunicat de presă al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
De menționat că dosarul a fost trimis spre soluționare Curții de Apel Timișoara.
„Precizăm că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale şi trimiterea rechizitoriului la instanţă, spre judecare, situaţie care nu poate în niciun fel să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie”, au ținut să menționeze procurorii.