De ce au fost eliberați suspecții acuzați de procurori că l-ar fi aruncat în aer pe omul de afaceri Ioan Crișan
Procurorii care au anchetat dosarul asasinatului cu bombă de la Arad, în care victimă a fost omul de afaceri Ioan Crișan au adunat mai mult indicii, decât probe, iar după trei ani de anchetă nu se confirmă că fiica acestuia și alți doi suspecți pot fi acuzați de omor, arată judecătorii Curții de Apel București în motivarea deciziei de eliberare a acestora, scrie antena3.ro
Judecătorii au constatat că "nu există la dosar niciun element care să fie indiciu" în sensul că inculpaţii ar fi putut avea acces la explozibili militari sau că ar fi fost în zonă, unde s-a produs explozia.
„În contextul unei mediatizări a cazului - de altfel de înţeles, având în vederea natura faptelor şi ipotezele avansate - este firesc interesul public, dar şi al autorităţilor de a finaliza ancheta penală, de a identifica făptuitorii, însă nu se pot lua măsuri preventive pe simple indicii sau supoziţii, indiferent de caracterul stringent al necesităţii validării unei ipoteze a anchetei", se arată în motivarea Curții de Apel București.
Intrați AICI pentru detalii.
„Referitor la încărcătura explozivă, judecătorul a constatat că suspectul Lind Florin Alexandru relatează în declaraţia sa doar despre o petardă procurată de inculpaţi, la momentul testării dispozitivului. Nu a văzut asupra acestora vreun alt tip de încărcătură explozivă, iar din dosar nu rezultă nici un element de fapt care să ateste că vreunul dintre inculpaţi, în vreun moment, a fost în posesia vreunui alt tip de încărcătură explozivă”, scrie newsweek.ro, care citează același document.
Citiți și Răsturnare de situație: apar primii suspecți în cazul atentatului cu bombă de la Arad