Inspectoratul de Jandarmi Județean Arad - Ziua Porților Deschise (Foto)

Inspectoratul de Jandarmi Județean Arad a încheiat cu succes evenimentul Ziua Porților Deschise, organizat cu prilejul aniversării a 175 de ani de la înființarea Jandarmeriei Române. Activitatea s-a desfășurat la Sala Polivalentă din Arad, între orele 10:00 și 14:00, reunind un număr impresionant de participanți – copii, tineri, cadre didactice,bunici și părinți, care au avut ocazia să descopere îndeaproape lumea jandarmilor.
Evenimentul a oferit vizitatorilor o experiență interactivă și educativă, printr-o serie de ateliere și demonstrații menite să prezinte activitatea jandarmeriei și importanța sa în societate. Copiii s-au arătat extrem de entuziasmați de prezentarea câinilor de serviciu Haia și Fala, care au demonstrat abilități de patrulare și intervenție. De asemenea, demonstrațiile realizate de Grupa de Acțiuni Speciale și Intervenție Antiteroristă au captat atenția tuturor celor prezenți, oferindu-le o perspectivă unică asupra pregătirii și intervenției jandarmilor în situații dificile.
Participanții au avut ocazia să exploreze echipamentele din dotare, autospecialele de intervenție și armamentul folosit în misiunile operative. Totodată, tinerii interesați de o carieră în domeniu au primit informații despre oportunitățile de recrutare și despre pașii necesari pentru a deveni parte din echipa jandarmilor.
Unul dintre cele mai apreciate momente ale evenimentului a fost jocul interactiv „Jandarmul, prietenul meu”, care a atras numeroși copii dornici să-și testeze abilitățile fizice și de orientare în cadrul unui traseu sportiv. Atmosfera a fost una de bucurie și entuziasm, iar premiile oferite câștigătorilor au adus zâmbete pe fețele celor mici.
Inspectoratul de Jandarmi Județean Arad mulțumește tuturor celor care au fost alături de noi la acest eveniment și ne bucurăm că am putut împărtăși cu voi valorile și misiunea jandarmeriei. Prezența în număr atât de mare ne motivează să organizăm și pe viitor astfel de activități.