67% dintre firmele care lucrează în proiectele Consiliului Județean sunt din Arad
67,2% din contractele Consiliului Județean Arad ajung la firme arădene, a declarat președintele Consiliului Județean Arad, Iustin Cionca.
Anul trecut, Consiliul Județean Arad a semnat 174 de contracte de achiziții. Dintre acestea, 117 au fost cu firme arădene. Valoarea totală a achizițiilor Consiliului Județean Arad a fost, în anul 2024, de 365 de milioane lei.

„În realitate, și dintre cei 57 de contractanți din alte județe, majoritatea lucrează cu subcontractanți arădeni, și la investițiile de la spital, și la drumurile județene. Asta înseamnă că procentul beneficiarilor locali este și mai mare”, a declarat Iustin Cionca.
Anul acesta este al doilea an consecutiv în care Consiliul Județean Arad alocă, din bugetul său, 70% pentru investiții. Cifrele indică faptul că majoritatea acestor bani rămâne în județ și alimentează economia locală, a arătat președintele Consiliului Județean Arad.