Ștabul din CNAIR săltat de pe un fond de vânătoare din Arad, primul deținut VIP CONCEDIAT de la locul de muncă din PENITENCIAR
Vă mai amintiți de Florea Dascălu, ștabul din Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere săltat de procurorii DNA de pe un fond de vânătoare din zona Chișineu-Criș pentru luare de mită? Individul a devenit atunci celebru în toată țara, a fost condamnat la închisoare cu executare, dar nici în pușcărie nu se dezminte. Potrivit gandul.ro, Florea Dascălu, ale cărui legături cu Aradul sunt puternice atât prin locul din care a fost reținut, cât și prin faptul a fost denunțat de un om de afaceri din județ, este primul deținut VIP din istoria recentă a sistemului penitenciar românesc concediat de la locul de muncă din pușcărie.

Florea Dascălu a fost condamnat pentru luare de mită, trafic de influență și permiterea accesului la informații clasificate, fiind închis la Penitenciarul Rahova în decembrie anul trecut. Spre deosebire de alți deținuți VIP, Dascălu a fost încarcerat printre pușcăriași periculoși. Inițial, el a fost numit bibliotecar al închisorii, o funcție râvnită de condamnați, care implica organizarea cărților, gestionarea fișelor abonaților și distribuirea cardurilor individuale ale deținuților. Totuși, surse din Administrația Națională a Penitenciarelor (ANP) au dezvăluit că Dascălu nu și-ar fi îndeplinit corect sarcinile, adică în cea mai mare parte a timpului nu făcea nimic. Ca urmare, a fost concediat de la biblioteca penitenciarului, iar situația sa a fost discutată în comisia de muncă. Dascălu a fost ulterior redistribuit la munca de jos, fiind trimis la bucătărie, unde se ocupă de curățarea cartofilor, cepei și altor legume, dar și de spălarea vaselor murdare. De asemenea, el participă la transportul mărfurilor care ajung în închisoare, împreună cu alți deținuți.
Intrați AICI pentru detalii.