„Când dragostea se-ntâmplă”
Pentru un om care provine din altă sferă decât cea artistică, exercițiul scrisului poate părea înfricoșător. De profesie inginer, fost sportiv de performanță și actual antrenor, Mihai Corui face un pas înainte, în încercarea de a se contura pe sine însuși ca om complex, alegând calea scrisului.
După un prim volum de povestiri, în care re-trăiește clipe de viață (și se explică pe sine pe alocuri) iată că decide să schimbe brusc registrul cu 360 de grade și îmbrățișează forma poeziei.
„Când dragostea se-ntâmplă” este un volum de poezii în care originalitatea asumată sparge barierele limbajului de lemn, iar clișeele perimate nu îi caracterizează creația.
Poezia este o terapie în sine, iar cuvântul poate vindeca atât pe cel care îl scrie cât și pe cel care îl citește. Volumul de față se dorește a fi un spărgător de convenții, autorul propunând cititorilor săi un exercițiu de conștientizare prin șoc, printr-un impact puternic la nivelul trăirilor.
Mihai Corui este sincer cu sine însuși iar prin acest lucru ne face părtași gândurilor și trăirilor sale. Scriitura sa se aseamănă stilului bacovian pe alocuri dar se apropie și de forma atipică a versului lui Nichita.
Mulți dintre noi doar părem că trăim, rutina și automatismele cotidiene amorțindu-ne sufletul și spiritul. Trăim doar ca să trăim uneori, fără un scop precis care să ne diferențieze.
Câteodată, Universul ne trimite însă mesageri sau mesaje care ar trebui în mod normal să ne devieze de la traiectoria anostă a vieții pe care am adoptat-o, uneori conștient, alteori nu.
Unii percutează la această interacțiune, schimbându-se pe ei și pe cei din jurul lor. Iar când devii conștient de capabilitățile tale, „dragostea se-ntâmplă”.
Ne-o demonstrează cu prisosință Mihai Corui în prezentul volum: „ca un fulger cu miliarde de volți în unghii/ poezia a revenit brusc cu o/ nouă vibrație/ în viața mea”.(„Poezia a revenit”)
Abundența metaforelor este un ingredient al succesului, dar nu al succesului imediat, material, ci al atingerii scopului inițial al autorului, acela de a-și răspunde la propriile dileme prin forme elevate, specifice poeziei, și de a provoca cititorilor săi o stare de visare și/sau interpretări diverse.
Lirica lui Mihai Corui este departe de a fi exhaustivă. Fin observator, autorul este atent la toate detaliile sau situațiile noi cu care interacționează („Micuța balerină”, „Perspective arboricole”, „Ploaie bum bum”), fără a avea pretenția de a epuiza complet subiectul abordat.
Este cucerit pe deplin de farmecul naturii, de sentimentul înalt al iubirii, de formele voluptoase ale iubitei (și de ce n-ar fi?) de frumusețea diversității umane sau de măreția Divinității.
Creatorii resimt acut imboldul de a scrie, de a da formă cuvintelor ca și cum ar fi controlați de un djin interior, un duh al cuvintelor, ce își dorește să guste din nou nuanțele vieții.
Uneori trebuie să dărâmăm tot pentru a putea construi. Sunt momente în viață când trebuie să ne reinventam, dar rezultatele pot fi spectaculoase.
Odată cu trecerea anilor, maturitatea aduce la pachet finețe si rafinament. Și alegeri asumate. Corui nu se sfiește să utilizeze o gamă largă a cuvintelor limbii române, inclusiv cele cu anumite conotații sau ce fac trimitere la anumite zone ale corpului uman.
Și nu o face la modul fortuit, ci le integrează în context, atingând target-ul pe care și l-a propus, anume inducerea unei anume stări pentru cititorii săi.
Putem fi îndrituiți să încadrăm lirica lui Mihai Corui în contextul curentului naturalist. Este o poezie vie, realistă, fără alăturări forțate de cuvinte.
Cristian Mladin