Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

“Ora de educație rutieră”

 “Ora de educație rutieră”
Comentează 2

IPJ Arad, împreună cu ISU Arad și ISJ Arad a organizat miercuri, 11 Decembrie a.c., de la ora 11, la Colegiul Național “Vasile Goldiș” Arad, “Ora de educație rutieră”.

Activitatea a fost una de prevenire, desfășurată la nivel național împreună cu Asociația pentru Educație, Dezvoltare și Implicarea Tineretului - EDiT.

“Ora de educație rutieră” a demarat din anul 2014 ca un proiect pilot, fiind desfășurat în 10 scoli, în 2019-2020 urmând a fi prezent în aproape 200 de școli și licee din toată țara.

Scopul acestui program este dezvoltarea de proiecte, idei, bune practici și politici publice care să vină în sprijinul îmbunătățirii și dezvoltării sistemului de educație extracurriculară : educație rutieră, educație pentru prim-ajutor, educație pentru combaterea bullying-ului.

La nivel național, în anul 2019 a fost dezvoltat Programul Național de Educație pentru Siguranță, cu participarea Poliției Române, Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, Ministerul Educației și Asociația EDiT, în luna Decembrie urmând a fi implementat în câte o școală județele Arad, Timiș și Cluj.
 

Galerie foto (29)

Articole asemanatoare


Scrie un comentariu

trimite