Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Zilele Filmului LUX 2019 debutează la Arad


Biroul de Legătură al Parlamentului European în România va organiza, în parteneriat cu Centrul Municipal de Cultură Arad, Zilele Filmului LUX la Arad, în perioada 18 - 19 octombrie 2019.

Zilele Filmului LUX 2019 debutează la Arad
Comentează 0

În cele două zile de eveniment vor fi proiectate cele trei filme finaliste la Premiul LUX, oferit cinematografiei europene de Parlamentul European, și va avea loc o dezbatere cu reprezentanți ai industriei românești de film și publicul participant la proiecții. În cadrul dezbaterii, Millo Simulov, regizor și producător de film, și Cătălin Olaru, critic de film, vor discuta despre Premiul LUX și filmele finaliste din acest an, care este rolul filmului în societatea de astăzi, ce face un film să fie extraordinar, dar și ce-i face pe oameni să vină în cinematografe, printre altele. Zilele Filmului LUX 2019 la Arad se vor desfășura la Cinema Arta.

Evenimentele de la Arad sunt primele din seria de proiecții și dezbateri desfășurate în cadrul Zilelor Filmului LUX, fiind urmate de proiecții și dezbateri la Iași și Pitești în luna noiembrie 2019.

Programul proiecțiilor

Vineri, 18 octombrie

19:00     Proiecție film: Cold Case Hammarskjöld (r. Mads Brügger/128 minute)

21:15     Dezbatere cu Millo Simulov și Cătălin Olaru

Sâmbătă, 19 octombrie

17:00     Proiecție film: Jocuri de putere (r. Rodrigo Sorogoyen/132 minute)

Sâmbătă, 19 octombrie

19:30     Proiecție film: Dumnezeu există și numele Lui e Petrunija (r.Teona Strugar  Mitevska/100 minute)

Despre cele trei filme finaliste

Cold Case Hammarskjöld (r. Mads Brügger/128 minute)

În 1961, avionul Secretarului General al ONU, Dag Hammarskjöld, s-a prăbușit în mod misterior, ucigându-l pe Hammarskjöld și cea mai mare parte a echipajului său. Mai mult de 50 de ani mai târziu, acest caz nerezolvat capătă atenția producătorului danez de film Mads Brügger care pornește în căutarea adevărului. Filmul lui Mads Brügger nu doar că face lumină asupra împrejurărilor morții suspecte a lui Dag Hammarskjöld, dar oferă și o sumedenie de informații despre partea nevăzută a decolonizării continentului african și în special a Congoului belgian. „Cold Case Hammarskjöld” dă o nouă perspectivă asupra unei conspirații care ne dă fiori.

Dumnezeu există și numele Lui e Petrunija (r.Teona Strugar Mitevska/100 minute)

La 32 de ani, Petrunija e șomeră și stă împreună cu părinții la Stip, în Macedonia de Nord. Întorcându-se de la un interviu de angajare la care este respinsă, Petrunija nimerește în mijlocul unui festival religios, în timpul căruia tineri bărbați din toată țara se iau la întrecere. Primul care reușește să scoată din râu crucea aruncată de preot va avea parte de noroc și prosperitate tot anul. Fără să se gândească prea mult, Petrunija sare și ea în râu și pune prima mâna pe cruce. Această victorie incontestabilă perturbă ordinea socială: întrecerea nu e pentru fete. Cum vor rezolva biserica și societatea civilă acest conflict?

Jocuri de putere (r. Rodrigo Sorogoyen/132 minute)

În „Jocuri de putere”, Manuel López-Vidal este un politician influent în regiunea din care provine. Deși un om de viitor, el nu este decât o simplă verigă într-un angrenaj uriaș, asupra căruia nu are niciun control. Manuel López-Vidal este bogat, ambițios, arogant și corupt, însă asistăm la transformarea lui, treptată, într-un fel de șoarece în capcană. Dorința sa ulterioară de răzbunare, care îl consumă treptat, se naște în momentul în care se vede abandonat de partid. Manuel e hotărât să nu se prăbușească singur.

Un premiu care sprijină circulația filmelor europene

Inițiat în anul 2007 de Parlamentul European, Premiul LUX pentru film european urmărește stimularea dezbaterilor pe tema valorilor europene şi a problemelor sociale actuale și sprijină circulația filmelor europene. Premiul LUX contribuie, astfel, la îmbogățirea patrimoniului cinematografic și cultural al Europei.

Premiul LUX promovează distribuția celor trei filme finaliste subtitrându-le în cele 24 de limbi oficiale ale UE și producându-le în format DCP (digital cinema package) pentru fiecare țară în parte.

Câștigătorul Premiului LUX, ediția 2019, va fi anunțat în data de 27 noiembrie 2019, la sesiunea plenară a Parlamentului European, la Strasbourg. Mai multe informații se găsesc pe website-ul LUX Prize.

Articole asemanatoare


Scrie un comentariu

trimite