Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

40 tone de substanțe periculoase, confiscate de polițiștii Serviciului Arme (FOTO)

Ieri, polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase Arad au verificat o societate comercială, din comuna Bârsa.

40 tone de substanțe periculoase, confiscate de polițiștii Serviciului Arme (FOTO)
Comentează

În urma controlului, a reieșit că nu au fost respectate condițiile legale pentru păstrarea și depozitarea produselor cu conținut periculos, nefiind aplicate măsurile obligatorii de protejare a pesticidelor și nefiind respectate normele de depozitare.

Astfel, au fost descoperite și amplasate pe drumul principal, pe paleți și pe sol, în stări diferite de degradare, aproximativ 30.325 de kilograme de substanță de azotat de amoniu, 8.000 de kilograme de îngrășământ conținând azot, fosfor și potasiu și 1.800 de kilograme de nitrat de amoniu.

Într-un garaj, cu rol de depozit, au mai fost descoperiți  67 de litri, precum și 12 kilograme de produse pentru protecția plantelor, cu termenul de valabilitate expirat. 

Totodată, spațiul nu ar fi respectat normele legale de depozitare a acestor substanțe.

Substanțele au fost indisponibilizate în vederea continuării cercetărilor, în cauză fiind întocmit un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de neluarea măsurilor de eliminare a substanțelor care au devenit deșeuri, neasigurarea depozitelor de deșeuri și substanțe periculoase și poluare. ‎

Galerie foto (3)


Scrie un comentariu

trimite