Pledoarie pentru excelență în învățământul superior – eveniment organizat de Asociația „Susținem Excelența”
Asociația „Susținem Excelența”, condusă de prof. univ. dr. Lizica Mihuț, a organizat astăzi în Sala Regele Ferdinand a Palatului Administrativ un eveniment dedicat excelenței în învățământul universitar. Desfășurată sub genericul „Pledoarie pentru excelență în învățământul superior”, la întâlnire au participat prefectul Mihai Pașca, prof. Marius Gondor, inspectorul școlar general, conf. univ. dr. Teodor Cilan, rectorul Universității Aurel Vlaicu și prof. univ. dr. Ovidiu Toderici, prorector al Universității Aurel Vlaicu.

În cele ce urmează vă prezentăm in extenso, discursurile susținute cu prilejul acestui eveniment.
Președintele Asociației „Susținem Excelența”, prof. univ. dr. Lizica Mihuț:
DIALOGURILE DESPRE EXCELENȚĂ organizate până în prezent, cu referire la învățământul liceal și medical, la cultură, la justiție, la antreprenoriat, la medicină legală și terapii alternative, la gastronomie, la mass-media continuă cu abordarea excelenței din perspectiva învățământului universitar. De fapt o PLEDOARIE PENTRU EXCELENȚĂ justificată prin atribuirea de către ARACIS (Agenția Națională de Evaluare a Calității în Învățământul Superior) a celui mai înalt calificativ și anume GRAD RIDICAT DE ÎNCREDERE. Este un calificativ, care onorează instituția arădeană și întreaga comunitate academică a UNIVERSITĂȚII „AUREL VLAICU“. Având în vedere această realitate, ce constituie o realizare majoră pentru învățământul arădean, ca parte a învățământului național și european, ne-am propus să pledăm sine ira et studio pentru prezentul, dar mai ales, pentru viitorul instituției arădene invitând conducerea acestea, aleasă recent în această importantă demnitate.
Suntem onorați de prezența la aceste DIALOGURI a domnului MIHAI PAȘCA, prefectul județului Arad, un tânăr politician inteligent și profesionist, un diplomat de anvergură, profund cunoscător al realităților românești. Mărturisesc că ne-a surprins, în modul cel mai plăcut, faptul că în „CUVÂNTUL” elaborat cu acest prilej, a făcut trimiteri la activitatea Asociației „SUSȚINEM EXCELENȚA”.
Salutăm, de asemenea, prezența dlui MARIUS GONDOR , inspector școlar general, a rectorului Universității de stat arădene, TEODOR CILAN, precum și a prorectorului OVIDIU TODERICI. Desigur, nu în ultimul rând, apreciem prezența directorilor de licee din municipiu și județ, cu gândul rostit întotdeauna cu voce tare că învățământul preuniversitar împreună cu cel universitar formează un tot unitar, sprijinindu-se reciproc pe „calea” performanței, o „cale” întotdeauna dificilă și plină de varii provocări, dar încărcată de imense împliniri. Este în fond, ASPIRAȚIA PROFESIONALĂ ȘI PERSONALĂ SPRE EXCELENȚĂ.
Prefectul Județului Arad, Mihai Pașca:
Am primit deosebit de onorat „provocarea” doamnei prof. univ. dr. Lizica Mihuț, președinte al Asociației „Susținem Excelența” de a vorbi despre cum văd eu excelența. Mai întâi însă aș dori să salut întreaga activitate pe care această asociație o susține, prin membrele ei, pentru că membrii fondatori sunt 11 doamne, dar în mod special prin strădania doamnei prof. univ. dr. Lizica Mihuț, în beneficiul promovării acelor persoane din Arad care au atins excelența profesională.
Am văzut că anul trecut, una din temele abordate a fost excelența în justiție, cu accent pe profesia de avocat, măgulită cu un titlu motivațional pentru tinerii avocați ce intrau atunci în profesie: „profesiunea de avocat, de la pasiune la sacrificiu”. Așa este, pentru a fi un avocat bun trebuie să investești pasiune și să înțelegi că orice oră în plus sacrificată studiului și pregătirii cauzelor este deschizătoare de drum spre acele victorii în instanță ce reprezintă pentru branșa noastră un indicator al excelenței. Îmi vine extrem de firesc să vorbesc despre profesia mea de suflet, avocatura, deoarece ea mi-a oferit momente de mare satisfacție profesională dar și o bază corectă pentru pasul de mai târziu către zona publică. O consider potrivită pentru orice tânăr idealist, care crede în adevăr și în aplicarea legii ca șanse pentru fiecare individ în parte și pentru societate în ansamblu. Totodată o profesie potrivită și pentru oricine dorește să își croiască propriul drum spre excelență.
În opinia mea, putem vorbi despre Excelență cu atât mai mult atunci când ridicarea la nivelul ei vine în beneficiul câtor mai mulți. În anii petrecuți în Ministerul Justiției am simțit o motivație cu totul specială de a încerca să mă apropii de excelență. S-a întâmplat cel mai mult în momentele în care mi-am reprezentat țara în diverse contexte de relații internaționale dar și când participăm la făurirea legilor ei. Nu îmi pot imagina o cauză mai potrivită căreia să îi fie închinată excelența și care să o merite mai mult decât România.
Am acceptat provocarea de a veni să muncesc pentru Arad din onoranta funcție de Prefect al Județului, convins că și Aradul are potențialul de a se apropia de excelență dacă reușim să reclădim încrederea dintre noi. Iar pentru asta, acum mai mult ca oricând, în această epocă tulbure, avem nevoie de repere corecte. Unul dintre aceste repere este excelența și cei care au atins-o.
Inspectorul Școlar General, prof. Marius Sorin Gondor:
Ideea care ghidează întreaga noastră activitate în domeniul educației este excelența în învățământul preuniversitar. Excelența nu este doar un obiectiv, ci o călătorie continuă spre autodepășire, spre formarea unor tineri bine pregătiți, capabili să facă față provocărilor unei lumi în continuă schimbare.
Excelența în educație începe cu calitatea actului educațional. Profesorii noștri sunt arhitecții viitorului, modele care inspiră prin cunoștințele transmise, dar mai ales prin valorile cultivate. O educație de calitate presupune metode de predare moderne, adaptate nevoilor fiecărui elev, și o evaluare corectă, care să încurajeze progresul și să cultive încrederea în sine.
Dar excelența nu se limitează la rezultate academice. Performanțele la examene, premiile obținute la olimpiade și concursuri sunt doar o parte a succesului. Adevărata excelență constă în formarea unor tineri care știu să gândească critic, care știu să lucreze în echipă și să își exprime ideile cu claritate și curaj.
Excelența este susținută de o infrastructură adecvată – laboratoare moderne, săli de clasă dotate corespunzător și acces la tehnologie. Dar, mai presus de orice, este nevoie de un mediu sigur și motivant, în care elevii să se simtă încurajați să încerce, să greșească și să învețe din greșeli.
Un alt pilon al excelenței este colaborarea dintre școală, familie și comunitate. Împreună – profesori, părinți și elevi – putem construi un sistem educațional solid, în care fiecare copil să-și descopere potențialul și să fie încurajat să-l atingă.
Nu în ultimul rând, excelenta în educație cere leadership și viziune. O conducere inspirată și dedicată, care încurajează formarea continuă a profesorilor și îmbunătățirea permanentă a procesului educațional, este cheia succesului pe termen lung.
Rectorul Universității „Aurel Vlaicu” din Arad, conf. univ. dr. Teodor Florin Cilan
Excelent e unul dintre cuvintele care, în limba română, nu are grad de comparație. E cuvântul pe care, dacă îl așezi lângă orice substantiv sau verb, definește perfecțiunea, plinătatea. Nu-i lipsește nimic acelui lucru sau acelei acțiuni. Nu mai e nimic de adăugat. E pur și simplu perfect.
Ceea ce aș vrea să subliniez însă, este că acest calificativ atât de râvnit e întotdeauna rezultatul unei munci colosale. Marchează momentul de glorie al atletului care trece primul linia de sosire, al elevului care ia nota maximă, al actorului care primește Oscarul pentru interpretare dar, el vorbește despre miile de kilometri făcuți la antrenamente, despre zecile de ore de învățat, despre lunile de pregătire și de sacrificiu pentru un rol magistral.
Pentru că excelența se câștigă. Nu se moștenește, nu poate fi primită cadou, ci se obține prin implicare, efort și se păstrează, întotdeauna, prin muncă. Altfel, se va pierde. Aceste momente de vârf pot fi repetate și pot confirma valoarea, sau nu. Pot fi o constantă în istoria personală sau în cea colectivă, sau pot rămâne doar un reper al unui trecut de aur.
Astăzi Universitatea „Aurel Vlaicu” din Arad trăiește bucuria unei asemenea victorii. Am reușit să obținem, în urma evaluării ARACIS, calificativul grad de încredere ridicat. E un moment important pentru întreaga comunitatea academică care certifică excelența în învățământul universitar. O realizare a întregii colectivități care implică și o mare responsabilitate, pentru că ne dorim ca acest calificativ să rămână o constantă pentru învățământul superior de stat din Arad.
Excelența în educație va fi întotdeauna meritul celor implicați în acest sistem. Calitatea învățământului pornește de la calitatea oamenilor, a cadrelor didactice, a celor care muncesc pentru a avea o bază materială excepțională, a celor care îi susțin și sprijină dezvoltarea.
Acei oameni sunteți, dumneavoastră, domnilor directori și profesori ce reprezentați învățământul preuniversitar, sunteți dumneavoastră cei care conduceți acest județ și oraș, suntem noi cei care reprezentăm sistemul universitar.
Excelența în educație depinde de noi toți. Calitatea învățământului arădean și ceea ce oferim copiilor noștri e responsabilitatea noastră.
Educația nu e un termen abstract, suntem noi. Și atunci când vorbim despre calitatea ei, vorbim despre calitatea fiecăruia dintre noi.
Prorectorul Universității „Aurel Vlaicu” din Arad, prof. univ. dr. Ovidiu Florin Toderici
Stimate doamne/ Stimati domni,
Permiteți-mi să vă adresez, în calitate de directori de licee, INVITAȚIA de a deveni, parte a UAV, AMBASADORII UAV, o instituție de învățământ superior de stat, care are în componență 9 facultăți și următoarele domenii de licență, cu programele aferente, pe care le menționez în cifre: inginerie -11 specializări; științe economice - 4 specializări; științe umaniste și sociale-3 specializări, 2 specializări în domeniul muzică și o specializare în domeniul teologiei penticostale, specializarea teologie ortodoxă; științe exacte- 3 specializări; științe ale educației, psihologie și asistență socială-4 programe de licență; educație fizică și sport-2 programe de licență; design-4 programe de studii.
Dacă dorim să abordăm orientarea tinerilor spre profesionalizare atunci putem sintetiza, telegrafic chiar, de ce să alegem UAV, și… vă prezint 7 ARGUMENTE FUNDAMENTALE privind opțiunea elevilor dvs. pentru UAV:
1. Cel mai înalt calificativ atribuit de ARACIS, prin vot în unanimitate, GRAD RIDICAT DE ÎNCREDERE constituie garanția calității universității noastre;
2. Existența întregului ciclu de pregătire a studenților: programe de licență, master, școli doctorale;
3. Echipe funcționale de cadre didactice și de studenți, implicați în activitatea de cercetare științifică, fapt important, având în vedere opțiunea studenților foarte buni de a opta pentru aceasta;
4. Oportunitatea, aș zice chiar șansa de a publica, alături de mentorii lor din cadrul Institutului de Cercetare al UAV, în reviste științifice, pregătindu-se astfel pentru o activitate viitoare de top;
5. Studenții au șansa de a lucra efectiv în cadrul proiectelor guvernamentale și cu fonduri europene, UAV având în prezent, în derulare, asemenea proiecte în valoare de peste 50 milioane de euro;
6. UAV are un puternic departament ERASMUS, care facilitează schimburi între studenții țărilor, parte a programului ERASMUS +;
7. Bursele studenților sunt foarte atractive: burse sociale, de performanță I, de performanță II , în valoare de aproximativ 1000 lei/ lună;
Toate acestea împletite cu aspectele de ordin financiar, de a economisi bani pentru cazare, masă, transport, fapt extrem de important pentru familiile studenților, iar alternativa privind petrecererea timpului liber de către studenți o constituie Liga Studenților din UAV, o ligă ce este foarte activă, prezentă în societate constituind o „voce”, care contează, având o reprezentare de 25% în Senatul UAV, cel mai înalt for de conducere, din cadrul UAV.
Se pot aduce foarte multe argumente PRO UAV , dar mă opresc aici, nu înainte de a vă ura tuturor, SĂNĂTATE ȘI IMPLINIRI, deopotrivă profesionale și personale.
VĂ MULȚUMESC PENTRU ATENȚIE, al vostru OVIDIU TODERICI.