Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Regizorul Cristi Puiu, prezent la proiecția filmului „Malmkrog“, la Cinematograful „Arta“

Cel mai premiat film al Galei Premiilor Gopo din 2022, producţia „Malmkrog“, în regia lui Cristi Puiu, va putea fi văzut, la Arad, la Cinematograful „Arta“, vineri, 17 iunie 2022, de la ora 19.00, în prezența regizorului care va purta un dialog cu spectatorii.

„Malmkrog“ a fost realizat după „Trois entretiens”, un text al filosofului rus Vladimir Soloviov.  A avut premiera la Festivalul de film de la Berlin, în 2020, iar Cristi Puiu a fost recompensat cu premiul pentru regie al secțiunii Encounters.

Regizorul Cristi Puiu, prezent la proiecția filmului „Malmkrog“, la Cinematograful „Arta“
Comentează 0

„E un film pe care trebuie să-l vezi cu un carnețel de notițe lângă tine. Să extragi cât mai multe din el. Din fericire, soarta «Malmkrog»-ului va fi una banală. Va ajunge pe serviciile de streaming. Acolo, poate, va fi apreciat cum trebuie de public, pentru că este unul dintre cele mai profunde și frumoase filme pe care le-a făcut Cristi Puiu“, spun criticii.

„Un film de o seriozitate aproape intimidantă. Jocul actorilor este admirabil, date fiind cadrele lungi și dialogurile maraton, iar realizarea, una meticuloasă: imaginea semnată de Tudor Panduru, fie pe timp de zi, fie pe timp de noapte, este picturală și grandioasă”. (ScreenDaily.com)

Înainte de proiecția filmului, Cristi Puiu va fi prezent la Cinematograful „Arta“, unde va purta un dialog cu spectatorii și va dezvălui cele mai interesante informații din timpul filmărilor.

Intrarea la film va fi gratuită și se va face pe bază de rezervare.

Rezervările se fac la numărul de telefon/Whatsapp: 0740 946 821.

Proiecțiile de film de la Cinematograful „Arta“ din Arad sunt organizate de Primăria Municipiului Arad și Centrul Municipal de Cultură Arad.

PREMII:

Gopo 2022 pentru cel mai bun machiaj și cea mai bună coafură (Dana Roșeanu, Elena Tudor, Manuela Tudor);

Gopo 2022 pentru cele mai bune costume (Oana Păunescu);

Gopo 2022 pentru cele mai bune decoruri (Cristina Paula, Ana Barbu);

Gopo 2022 pentru cea mai bună imagine (Tudor Vladimir Panduru) ;

Gopo 2022 pentru cea mai bună regie (Cristi Puiu);

Premiul Encounters  pentru cea mai bună regie - Festivalul Internațional de Film la Berlin 2020;

Locul 4 pe lista cu cele mai bune 10 filme ale anului 2020 realizată de echipa Cahiers du Cinéma;

Premiul pentru cel mai bun scenariu și premiul pentru cel mai bun film - Sevilla 2020.

Cristi Puiu a debutat ca regizor în 2001 cu filmul „Marfa și banii”, film care a obținut mai multe premii internaționale. Unii critici de film consideră că acesta este filmul care a inaugurat noul val românesc în cinematografie. A continuat cu un film de scurtmetraj, „Un cartuș de Kent și un pachet de cafea” în 2004, film de asemenea premiat. Al doilea film de lungmetraj, „Moartea domnului Lăzărescu”, 2005, face parte dintr-un proiect de șase povestiri scrise de Cristi Puiu în 2003. Filmul a obținut numeroase premii internaționale. A mai regizat, în 2010, lungmetrajul de ficțiune „Aurora”. Filmul a câștigat trei premii Gopo, a avut premiera în secțiunea Un Certain Regard de la Cannes și a fost premiat la Karlovy Vary (East of West Award).

În 2013, a lansat „Trois exercices d'interprétation”, iar în 2016 a apărut filmul „Sieranevada” care a fost proiectat în premieră în competiția de la Cannes. În 2020, a apărut „Malmkrog”, al șaselea lungmetraj al lui Cristi Puiu.

Sinopsis:

Malmkrog (2020) – România, Serbia, Elveția, Suedia, Bosnia și Hertegovina, Macedonia

Regia: Cristi Puiu

Gen film: dramă, istoric

Scenariu: Cristi Puiu (după ediția în franceză a cărții „Trei dialoguri despre război, progres și sfârșitul istoriei universale, cuprinzând și o scurtă povestire despre Antihrist”, de Vladimir Soloviov);

Imagine: Tudor Panduru;

Distribuție:  Frédéric Schulz-Richard, Agathe Bosch, Marina Palii, Diana Sakalauskaité, Ugo Broussot, István Téglás, Sorin Dobrin, Simona Ghiță, Judith State, Zoe Puiu, Levente Nemeș, Edith Alibec, Vitalie Bichir;

Rating: AP-12 (Acordul părinților pentru copiii cu vârsta sub 12 ani).

E sfârșit de decembrie, iar la conacul familiei Apafi, trecut demult în proprietatea unor nobili înrudiți cu familia Rurikovici, câțiva aristocrați s-au întâlnit pentru a petrece Crăciunul împreună.

Sunt cinci la numar, și fiecare pare să aparțină unei alte lumi. Olga, cea mai tânără dintre ei, se ocupă cu editarea de cărți religioase; Nikolai, logodnicul Olgăi, e filosof; Ingrida este soția generalului Andrei Nikolaevici Shatilov; Edouard este un politician în ascensiune; Madelaine este o celebră pianistă. 
Undeva, într-unul dintre dormitoare, ultimul descendent al familii Apafi - bătrân, orb și obligat să stea la pat din pricina unei paralizii - se află sub îngrijirea unei sore medicale. 

Imediat după micul-dejun, cei cinci se întorc la obișnuită lor partidă de whist și la veșnicele discuții, care îi sunt asociate în mod tradițional. De-această dată, însă, controversa pe care o stârnește titulatura de „armată întru-Hristos” nu pare să conducă la un consens oarecare, ba dimpotrivă, ia proporții, se ramifică, deschizând noi și noi teme, continuându-se în timpul prânzului și intrând în impas la ora ceaiului. 

Nimic din ceea ce se întâmplă în acest Ajun de Crăciun nu pare să conțină semnele cataclismului. 

E sfârșit de decembrie și un demon neștiut pare a fi pus stăpânire pe lume.

Sursa foto: ziarulmetropolis.ro

Articole asemanatoare


Scrie un comentariu

trimite