Tânăr de 18 ani prins în timp ce fura pantofi de damă

Un tânăr de 18 ani din Şomoşcheş care probabil voia să îi facă un cadou frumos iubitei sale sau poate chiar lui, a fost prins în timp ce încerca să fure o pereche de pantofi de damă dintr-un magazin din cartierul Vlaicu. Tânărul a preferat să îşi însuşească pantofii decât să plătească suma de 150 de lei. Din nefericire pentru el, acesta a fost prins la scurt timp de către poliţiştii din cadrul IPJ Arad. „Prejudiciul, în valoare de 150 de lei a fost recuperat, tânărul fiind cercetat pentru furt”, au declarat reprezentanţii IPJ Arad.