Real Madrid, ful de ași cu popi în coadă
Cine cunoaște regulamentul jocului de pocker, știe că atunci când ai în mână trei ași și doi popi ( ful) , deții una dintre cele mai puternice combinații de cărți. Mai valoroase sunt doar careurile, culorile și kintele royale.
În meciul de sâmbătă , Real Madrid a făcut o demonstrație de forță împotriva rivalei concitadine Atletico, ținând în mână trei ”ași”, Modrici, Marcelo și Ronaldo , alături de doi ” popi”, Isco și Varane.
Nu știu ce putere de a -și motiva jucătorii are ( așa cum spun mulți analiști ai fotbalului), Diego Simeone, antrenorul lui Atletico, dar meciul de sîmbătă m-a convins încă o dată că Zinedine Zidane este omul potrivit la locul potrivit, reușind ,după câteva prestații mai modeste ale echipei sale , să -și mobilizeze jucătorii pentru această partidă, la nivelul maxim. Ronaldo a fost diamantul din colecția de perle a Realului, a fost giuvaerul din coroana braziliano- croato- franceză de sâmbătă.
Marcelo îl găsește și cu ochii închiși pe Cristiano. Modrici îi găsește pe toți. Celălalt croat , Kovacic, l-a făcut uitat pe Toni Kroos. Varane a fost imperial, Isco, mai bun ca niciodată.
Am uitat pe cineva?..A..Bale, galezul nu s-a simțit în apele lui pe partea stângă, s-a simțit însă Keylor Navas în poartă...imbatabil.
Realul a învins sâmbătă echipa gazdă, dar nu a putut învinge și îngenunchia publicul, superbul public de pe ”Vicente Calderon”. pe acesta nu-l poate birui nimeni.