A dat o spargere la o casă din Macea, după care a sărbătorit... cu alte două spargeri
Un tânăr în vârstă de 24 de ani din Macea este cercetat de către poliţişti după ce acesta ar fi dat mai multe spargeri pe raza localităţii. În noaptea de 7 ianuarie, bărbatul a intrat într-o casă de unde a furat o bicicletă. Cum spargerea a fost una reuşită, acesta a decis că trebuie să petreacă, aşa că a mai dat o spargere, la un local. A forţat uşa, a intrat, s-a „servit” cu suma de 3.900 de lei şi inclusiv o sticlă de alcool. În aceeaşi noapte, puţin mai târziu, probabil şi puţin visător datorită conţinutului sticlei, tânărul a mai dat o spargere. De data aceasta, a spart o alimentară de unde şi-a însuşit bonuri de masă în valoare de 213 lei și 635 de lei. Tânărul, după a treia spargere reuşită, şi-a abandonat bicicleta lângă alimentară, probabil de fericire a uitat de ea. „Polițiștii din Macea au identificat un tânăr de 24 de ani, din Macea, bănuit de mai multe furturi de pe raza localității. Aceştia continuă documentarea activității infracționale a tânărului, acesta fiind cercetat pentru furt calificat și distrugere”, au declarat reprezenanţii IPJ Arad