Virginia dr. Hotăran s-a născut la Curtici, dintr-o tradițională familie românească așezată pe aceste meleaguri. Aceasta s-a căsătorit cu avocatul Iacob Hotăran, fiu de țăran din comuna Șimand, care s-a așezat în comuna Șiria spre a profesa avocatura. Iacob Hotăran a fost un mare luptător național, iar casa acestuia era locul unde se adunau șirienii pătrunși de sentimentul dreptății și al sacrificiului pentru întregirea neamului românesc. Astfel de întâlniri erau organizate și de către soția avocatului, Virginia Hotăran, care făcea parte din „Reuniunea Femeilor Române” din Arad dornice de înfăptuirea unirii românilor în România cea Mare.

Virginia dr. Hotăran a știut să țină trează conștiința românilor din această comună, întrucât făcea parte din generația intelectualilor de frunte ai satului. Prețuia datinile și obiceiurile, încercând să se implice cu folos în dezvoltarea vieții culturale a Șiriei. Fiind o mare și adevărată româncă, aceasta a înființat în Șiria Filiala Reuniunii Femeilor Române, prin care dorea deschiderea unui atelier de țesături și cusături, în vederea păstrării specificului portului românesc șirian.

În ceea ce privește viața de familie, Dumnezeu i-a dăruit patru copii frumoși, deștepți și sănătoși dintre care trei feciori și o fată. Toți cei trei feciori au urmat studiile liceale la Sibiu pentru a deprinde o limbă românească curată și pentru a-și însuși limba germană.

Chemarea frontului

Anul 1914 i-a găsit pe Victor și Gheorghe, cei doi copii mai mari, cu studiile de drept și de medicină terminate. Fiul cel mai mic, Nicolae (Titi), fiind ultimul, îi era și cel mai drag. Însă chemarea frontului s-a adresat și familiei Hotăran, unde doar Victor (a cărui fotografie o atașăm) a fost scutit de serviciul militar din cauza miopiei. Gheorghe, din clipa mobilizării, a fost înrolat ca medic pe frontul rusesc, în luptele grele din Carpați, unde s-au prăpădit atâția distinși intelectuali din Ardeal. Gheorghe s-a întors din război cu sănătatea zdruncinată, cu nervii distruși și cu mintea întunecată. Cel de-al treilea băiat, Titi, a fost trimis și el pe frontul rusesc. În cumplitul ger din iarna anului 1914-1915 s-a prăpădit. Aflând acest lucru, Virginia, care până atunci era atât de vioaie, și-a pierdut pentru totdeauna zâmbetul. Fiind o femeie puternică, nu se plângea nimănui, dar suferea permanent în tăcere, tresărind la văzul unei umbre care se apropia de locuința ei, dorindu-și cu tărie să-și mai vadă măcar o dată fiul. Iubirea de mamă și-o concentra mai mult asupra fiului bolnav Gheorghe, medicul pe care îl încuraja mereu și pe care îl îngrijea ca pe un copilaș neajutorat, căci boala i se agrava tot mai mult. A trăit cu speranța revederii fiului cel mic timp de trei ani. În acele zile istorice când românii din Ardeal simțeau că răsare soarele dreptății îi reapăruse și Virginiei Hotăran un palid și fugar zâmbet pe față.

Nopți și zile de groază

Aerul libertății era tot mai mult simțit, iar feciorii reveniți de pe front, la Șiria, cântau pe străzile satului „Deșteaptă-te române”. Mânia foștilor stăpânitori n-a încetat, victimele din Arad fiind urmate de cele din județ. La 29 decembrie, cu ocazia vizitei Generalului Berthelot la Arad, răzbunarea dușmanilor noștri se dezlănțuie cu furie, între victime, cei mai mulți fiind țărani veniți ca să-l primească pe marele prieten al României. Armata franceză, care a doua zi a ocupat orașul la ordinul Generalului Berthelot pentru apărarea lui, n-a putut împiedica furia răzbunării ungurilor. Au urmat nopți și zile de groază. Toate județele românești de la granița de vest au trăit sub teroarea bandelor de secui. Cu mintea întunecată de gânduri sălbatice, au sosit și la Șiria în ziua de 20 februarie 1919, cu un tren blindat de pe Valea Crișului. Scopul era răzbunarea împotriva șirienilor și a avocatului Hotăran, căruia nu i se ierta românismul de care dădea dovadă. Soldații înarmați au împânzit toate străzile.

De la gară, un grup s-a îndreptat spre casa avocatului Hotăran. L-au găsit acasă, l-au torturat și apoi l-au dus în trenul din gară. Pe Virginia Hotăran și pe fiul ei bolnav Gheorghe i-au asasinat în chip barbar. Cadavrele lor au fost ciuruite de gloanțe, străpunse de baionete, iar apoi aruncate jos într-un adevărat lac de sânge. Casa era plină de soldați cu arme și nimănui nu i s-a îngăduit să intre. Casa dr. Hotăran, îngrijită odinioară, înfățișa acum o priveliște înspăimântătoare, căci aici se zugrăvise tabloul necinstit al morții. Zecile de ghivece cu flori au fost strivite și călcate în picioare, amestecându-se cu petele de sânge ale celor două victime. A doua zi, la 21 februarie, a avut loc înmormântarea. La acest moment nu a avut voie să asiste nimeni în afară de membrii familiei. De asemenea, s-a interzis nu doar desfășurarea înmormântării după o ceremonie, ci și anunțarea ei prin bătaia de clopot. Un preot a avut dreptul doar să spună o scurtă rugăciune. Lui Iacob Hotăran, eliberat la somarea Consiliului Dirigent din Sibiu, nu i s-a îngăduit să asiste. În fața celor două sicrie, au stat împietriți fiica Cornelia cu soțul ei dr. Gh. Popa, două surori bătrâne ale Virginiei Hotăran și încă trei prieteni. A doua zi, după înmormântarea Virginiei Hotăran, aceste hoarde teroriste au părăsit Șiria.

Nu au fost uitați

La încheierea Marii Adunări Naționale de la Șiria, din 9 iunie 1919, ursită  alipirii Banatului la România cea nouă, a luat cuvântul Ștefan Cicio-Pop, care după ce a adresat cuvinte de îmbărbătare și mângâiere neobositului luptător naționalist dr. Iacob Hotăran, a adresat rugămintea mulțimii să se deplaseze la mormântul celor doi, unde să rostească cu toții o rugăciune. Întreaga adunare a pornit spre cimitir, unde Ștefan Cicio-Pop a depus o frumoasă coroană de flori naturale, urmat fiind de delegația de nepoți și nepoate a tribunilor din Abrud, Baia de Criș și Hălmagiu. În numele Ligii Tinerime Bănățene, a „Frăției” și a Surorilor de Cruce din întreaga Transilvanie, a fost depusă o imensă cunună cu fundă în tricolor de către dr. Amos Frîncu. S-au păstrat momente de reculegere și s-a rostit într-un glas rugăciunea „Tatăl Nostru”.

Ziarul „Frontul de Vest” din 13 martie 1939, scrie despre „pioasa pomenie a martirei de la Șiria Virginia dr. Hotăran”. Această acțiune, organizată la 20 de ani de la dispariția celor doi martiri, a fost organizată de Reuniunea Femeilor Române din Arad condusă de Eugenia Cicio-Pop, soția marelui luptător național dispărut dr. Ștefan Cicio-Pop. Atunci, în biserica din Șiria, din inițiativa acestora, a fost organizat parastasul pentru cei doi eroi Virginia și fiul ei, Gheorghe Hotăran. Biserica a fost plină până la refuz și numeroși șirieni au stat afară până la terminarea oficierii parastasului. Slujba religioasă a fost oficiată de protopopul din Șiria și de preoții C. Monția din Șiclău și M. Măcinic din Șiria. Răspunsurile au fost date de renumitul cor „Lyra” dirijat de învățătorul Traian Chira.

Preoții, oaspeții, țăranii și străjerii, purtând frumoase cununi de flori naturale, au format un lung cortegiu de la biserică spre grădina bisericii unde își dorm somnul de veci acești martiri. După un scurt serviciu divin, Eugenia Cicio-Pop a rostit cuvinte zguduitoare: „Virginia dr. Hotăran a fost cea mai mare și adevărată româncă, care a știut să țină trează conștiința românilor din acest ținut frumos și din aceste falnice comune românești. Pilda ei să fie mereu trează în inimile și conștiința noastră, ca să știm și noi să jertfim tot ce avem mai scump pe acest pământ, pentru scumpa noastră țară și pentru tron, Regele nostru iubit”, apoi a adresat un îndemn copiilor zicându-le: „iar voi copii, cu mic cu mare, când intrați să vă închinați la Sfânta Biserică, ziceți o rugăciune pentru aceea care și-a vărsat sângele pentru ca voi să vă puteți ruga și vorbi în scumpa noastră limbă românească și să aveți o țară liberă și mândră, de care copiii marii martire n-au avut parte.”

„Dormiți în pace pe pământul românesc stropit cu sângele vostru”

La sărbătorirea a 100 de ani de la trecerea în neființă a celor doi martiri șirieni, să păstrăm un moment de reculegere și în fața monumentului celor doi martiri, pe care găsim scris: „Virginia dr. Hotăran născută Răducan și fiul ei dr. Gheorghe Hotăran au suferit moarte de martiri sub loviturile și gloanțele soldaților republicei ungurești. Dormiți în pace pe pământul românesc stropit cu sângele vostru.” Rămâne speranța că acolo sus sunt prețuite faptele lor mari și bune, săvârșite pe acest pământ și de aceea îl rugăm pe Bunul Dumnezeu să-i odihnească în pace.

Prof. Marcel Priescu, Consiliul Local Șiria

Consilier cultural Purda Amalia-Adina, CDI „Nicolae Ștefu” Șiria