Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Ședință festivă comună a Consiliului Local al Municipiului Arad și a Consiliului Județean Arad, dedicată sărbătoririi Anului Centenar

Ședință festivă comună a Consiliului Local al Municipiului Arad și a Consiliului Județean Arad, dedicată sărbătoririi Anului Centenar
Comentează 0

Sala recent restaurată a Palatului Cultural din Arad a găzduit miercuri, 14.11.2018, ședința festivă comună a Consiliului Local al Municipiului Arad și a Consiliului Județean Arad, prilejuită de sărbătorirea Anului Centenar.

Cu acest prilej, s-a semnat Acordul de Cooperare Ialoveni, Republica Moldova – Arad, România, moment urmat de acordarea distincţiilor şi medaliilor pentru cei care, de-a lungul timpului, și-au adus contribuția la dezvoltarea și promovarea orașului și județului Arad.

Medalia Centenar a fost decernată tuturor prefecților, parlamentarilor arădeni și consilierilor locali și județeni, din toate mandatele, începând din 1990 până în prezent.

De asemenea, reprezentanții tuturor unităților administrativ-teritoriale ale județului Arad au fost distinși cu ordinul Centenar, pe care l-au primit în numele comunităților pe care le reprezintă.

Înalta distincție a Colanului Centenar a fost acordată Înaltpreasfinţitului Părinte Dr. Timotei Seviciu – Arhiepiscop al Aradului, primarului municipiului Oradea, Ilie Bolojan, primarului municipiului Sibiu, Astrid Fodor, al cărei reprezentant, consilierul Paul Mezei, a preluat Colanul în numele domniei sale, precum și primarului municipiului Arad, Gheorghe Falcă. Acesta din urmă a declarat, în discursul rostit cu această ocazie: “Ca o sfântă datorie, aduc recunoștință tuturor înfăptuitorilor unității nostre naționale. Celor care, cu jertfa vieții lor, au așezat temelia acestui stat. La 100 de ani de la Marea Unire, ne rămâne obligația să respectăm și să redescoperim binele și frumosul din noi înșine, din jurul nostru, din comunitatea și din țara noastră. România suntem cu toții, de la mic la mare, de la cel tânăr la cel bătrân... toți suntem produsul acestui popor. Distincția aceasta nu este a mea, ci a orașului, de aceea o dăruiesc Complexului Muzeal arădean, pentru a rămâne mărturie și amintire generațiilor viitoare.

De aici, din capitala politică a Marii Uniri, transmitem un mesaj de respect țării. La mulți ani, România! La mulți ani, Arad! Dumnezeu să ne binecuvânteze, iar urmașii nostri, peste 100 de ani, să fie mândri de noi!”.

Evenimentul s-a încheiat cu un concert susținut de soprana Alexandra Fits, acompaniată de pianistul Mariano Castro și artista Sand Art Mariana Pachiș.

BIROUL DE PRESĂ AL PRIMĂRIEI MUNICIPIULUI ARAD

 

 


Scrie un comentariu

trimite