România autostrăzilor sau o țară bananieră ?!
Cronică de film:
Sălbaticii din Papua Noua Guinee au o metodă foarte ingenioasă de a prinde maimuțe: ei lărgesc intrarea, gura scorburii unui copac, atât cât să se poată strecura cu greu prin ea mâna unei maimuțe cu degetele întinse. Dacă, după ce a reușit până la urmă să introducă mâna în scorbură, urangutanul strânge acolo pumnul, pur și simplu volumul mâinii crerște și nu va mai putea scoate mâna afară. Îndată ce scorbura este astfel pregătită, papuașii pun înăuntru o banană. Iar maimuța nesătulă, care a observat din vârful copacului că vânătorul a introdus acolo banana, coboară repede la capcană, bagă mâna în scorbură, înhață banana și pur si simplu nu mai este capabilă PSIHIC să deschidă pumnul, să lase banana, să se elibereze și să fugă, deși vede că papuașul se apropie și, cu siguranță, o va prinde.
Exact aceasta este imaginea politicienilor români în ceea ce privește construcția de autostrăzi, radiografiați magistral în filmul documentar regizat de Ștefan Mandachi și proiectat aseară la Cinema ARTA.
În 30 de ani de la Revoluție acești politicieni nu au fost capabili să realizeze nici măcar o autostradă, care să traverseze România, dar nici nu s-au îndurat să deschidă pumnul legislativ și să lase companii străine să execute ”cap - coadă” aceste autostrăzi. Care companii și-ar fi recuperat pe urmă investiția administrând ele afacerea și încasând tot ele vreme de 10 ani, să zicem, taxa de autobandă, cumva cum procedează Vodafone sau Orange în telecomunicații.
De ce nu au putut lăsa politicienii noștri ”banana” din mână?
Pentru că în acel moment ar fi dispărut posibilitatea șpăgii, a ciubucului, a parandărătului !!!
Și uite așa a trebuit să vină un tânăr om de afaceri, un antreprenor sucevean, Ștefan Mandachi, care să pună punctul pe ”i” și să le strige-n față acestor politicieni, că fără AUTOSTRĂZI România este condamnată să rămână la nivelul de dezvoltare al unei țări bananiere, unde companii străine performante vin și dezvoltă producție de lohn, dând de muncă băștinașilor datorită mâinii ieftine de lucru. Degeaba ne lăudăm cu șomaj 0 (zero), dacă puterea de cumpărare a celor ce lucrează tinde suav tot spre 0 (zero), bieții oameni lungindu-și nevoile de la o chenzină la alta!!!
”30 de ani și 15 minute” este un film documentar la care ar trebui să meargă fiecare român și care ar trebui vizionat lunar de către Parlament și săptămânal de către Guvern, ca un MEMENTO al ”lucrului ce trebuie neaparat făcut”, în această țară din care tot mai mulți români își iau lumea-n cap și pleacă unde-i duc ochii.
Căci, iată, se împlinesc un an și șase luni de când Ștefan Manfachi cheltuia 100.000 de euro pentru a construi DEMONSTRATIV un metru de autostradă și, în afară de ecoul mediatic, intern și internațional, nu s-a întâmplat decât că populația României pe Planeta Pământ a mai scăzut cu 100.000 de români, dintre care 60.000 morți în accidente pe sinistrele șosele ale patriei.
Și nu trebuie să reinventăm noi roata, ci doar să observăm cum s-au descurcat alte popoare în momente de răscruce ale istoriei lor. Din ruinele celui de-al doilea război mondial nemții ”s-au scos” construind cu molozul clădirilor bombardate (+”banana” Planului Marshall) autostrăzi. Și lucrul ”hat so gut funcționiert”, încât în câțiva ani de zile Germania a fost nevoită să importe forță de muncă pentru autostrăzi (”Gastarbeiter”) din Turcia și fosta Iugoslavie.
Dacă la 1848 PROIECTUL DE ȚARĂ al politicienilor români a fost Unirea Principatelor, iar la 1918 ”Marea Unire”, dacă imediat după Revoluție PROIECTUL DE ȚARĂ era integrarea în NATO și UE, politicienii noștri de azi trebuie neaparat să-și asume AUTOSTRAZILE ca PROIECT DE ȚARĂ, să lase ”banana” din mână și să conștientizeze că, fără AUTOSTRĂZI, vom rămâne țara bananieră a Uniunii Europene.
Vasile de Zărand