Profile în câteva „linii”: CLAUDIA IUGA
Se știe că profesorii rețin, de-a lungul anilor, elevii speciali, nu neapărat pe cei mai buni sau pe cei mai slabi, deoarece aceștia sunt foarte mulți, ci pe acei cu VOCAȚIE DE LIDER. Se discută mult, în prezent, despre lider, mai ales din perspectiva variilor abordări în politică, dar cuvântul are și o altă accepțiune, precizată în DEX și anume: „PERSONALITATE DOMINANTĂ ÎNTR-UN GRUP”.
Fiindu-i profesoară și chiar dirigintă patru ani, la Colegiul „Elena Ghiba Birta”, am identificat această calitate de lider a CLAUDIEI IUGA, ea propunându-și, probabil” instinctiv, să domine, nu numai prin faptul că era DEȘTEAPTĂ și că VORBEA NEÎNTRERUPT, ci și prin modul de a aduce ARGUMENTE, aproape întotdeauna, pertinente, chiar dacă uneori deranja, prin insistență. Așa încât nu sunt surprinsă că a terminat Facultatea de Drept și un master în Management. Și nici nu sunt uimită că lucrează de şapte ani în departamentul de comunicare al IPJ Arad. Dar în dialogul de acum, apreciez, în primul rând, un CREDO, devenit PROFESIUNE DE CREDINȚĂ: „Nimic fără MUNCĂ și DISCIPLINĂ. Nimic fără DĂRUIRE”. Și a început să muncească, precum însăși mărturisește, „de jos”, angajându-se în anul 2006 în structurile Poliției Române, ca AGENT de SIGURANȚĂ PUBLICĂ ȘI CONDUCTOR CÂINE, un post greu și periculos, din punctul meu de vedere, dar care, spune CLAUDIA IUGA „nu i-a pricinuit probleme nerezolvabile”, așa încât după opt ani, va lucra în cadrul structurii de PREVENIRE, iar începând cu 1 octombrie 2016, în ECHIPA DE COMUNICARE a IPJ ARAD. Evident, mi-a plăcut declarația ei referitoare la job: „când lucrează, nu cântă și când cântă, nu lucrează”, în sensul că cele două activități desfășurate, ca POLIȚISTĂ și ca ARTISTĂ (solistă vocală a trupei Q Band) nu se suprapun, ci se susțin prin complementaritate. Pe de-o parte, una, OBIECTIVĂ şi RIGUROASĂ, în care fiecare cuvânt al Comunicatului de presă al IPJ ESENȚIALIZEAZĂ o realitate, de aceea CLAUDIA IUGA este FOARTE ATENTĂ, la respectarea legalității în prezentarea „primei evaluări a unei situații, spre a nu aduce, involuntar, în mediul public, prejudicii de imagine și spre a nu arunca cu pietre, în mod gratuit”. Însă nu în ultimul rând, CLAUDIA IUGA acordă o importanță deosebită modului de a comunica, spre familie, situații dramatice, tragice chiar, cu privire la un membru sau la membri ai acesteia, vădind în acest fel RESPONSABILITATE și EMPATIE față de oameni aflați în vremelnic impas. Pe de altă parte, calitatea de SOLISTĂ VOCALĂ a celei „mai mari formații din vestul României” i-a adus VIZIBILITATE PUBLICĂ, relevând HAR, INSPIRAȚIE și SENSIBILITATE. Cariera sa artistică a fost construită, de asemenea „de jos”, cântând câteva melodii, la început, în formația „Pacifica” (1998), alături de tatăl său, VIRGIL IUGA, un profesionist în domeniu, apoi prin PARTICIPĂRI MEMORABILE, de-a lungul anilor, la Festivalul de muzică ușoară de la Mamaia, unde a obținut un onorant loc al III-lea (2003), la „Vocea României” (2013), unde a ajuns în semifinală, la „X Factor” (2020), precum și prin colaborările cu Filarmonica de Stat Arad (2014, 2015, 2022) sau ca interpret și jurat la Festivalurile de Artiști Amatori ale MAI.
Unii spun (pe surse) despre CLAUDIA IUGA că este uneori țâfnoasă și dificilă, dar, probabil, din pricina strădaniei de a lucra impecabil în activitatea desfășurată la IPJ Arad, AMBIȚIA ei fiind pe TERMEN LUNG, de „a clădi un fundament sănătos și de a pune o cărămidă, ce nu se sparge la primul pas” la edificiul, ce se cheamă „locul său de muncă”, pe care „să îl lase celor ce îi vor urma”, PREȚUIREA ei, subliniată, în dialogul nostru, fiind, în primul rând, pentru colegii ei de la IPJ Arad și pentru „DĂRUIREA lor, adesea, până la sacrificiu, în folosul comunității”. Subliniem că imaginea și președinta Asociației „ALUMNI” a Universității „Vasile Goldiș” este CLAUDIA IUGA. Este vorba despre o entitate cu mari reușite peste ocean, dar care în România și, în general, în Europa de Est, nu are audiența celei din SUA. Să reținem că ALUMNI este o entitate din cadrul unei universități, de stat sau privată, gândită să dea un plus de credibilitate, dar și donații acesteia, prin sponsorizări făcute de foști studenți, care au devenit personalități de anvergură economică, culturală, artistică. Iar, în final, urarea devenită, deja, tradițională, SUCCES, în continuare.
Lizica Mihuț