Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Praznicul Înălţării Domnului şi Ziua Eroilor sărbătorite în Arad

Joi, 6 iunie 2019, cu prilejul praznicului împărătesc Înălţarea Domnului şi a Zilei Eroilor, Înaltpreasfinţitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, a săvârşit Sfânta Liturghie în Catedrala Arhiepiscopală „Sfânta Treime” din Arad.

Praznicul Înălţării Domnului şi Ziua Eroilor sărbătorite în Arad
Comentează 0

Înaltpreasfinţitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, după slujba oficiată în Catedrala Arhiepiscopală, a săvârşit slujbe de pomenire la Monumentul ridicat în cinstea eroilor Revoluției, în fața Palatului Administrativ; la Crucea Martirilor din Parcul „Mihai Eminescu”precum şi la cele două monumente, român şi sovietic, din Cimitirul Pomenirea.

Chiriarhul Aradului a adresat celor prezenţi, la fiecare popas de rugăciune şi comemorare, cuvinte de cinstire a eroilor, temeiul fiind predica zilei cu tema „Măreţia sărbătorii şi a vieţii creştine”, făcând o paralelă între textele biblice ale praznicului Înălţării Domnului şi înălţării Sfintei Cruci (Fp. Ap. 1; Luca 24 şi Gal. 6; Ioan 3), subliniind că Înălţarea Domnului la cer s-a făcut după jertfa Sa pe cruce şi Înviere, iar înălţarea spirituală a credincioşilor se face prin comuniunea cu El şi puterea lor de jertfă bineprimită de Dumnezeu pentru mântuire.

La aceste ceremoniale au participat veterani de război, reprezentanţi ai administraţiilor locale şi judeţene, oameni politici, reprezentanţi ai celor două Universităţi, precum şi elevi de la şcolile arădene.

Prin hotărârile Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române din anii 1999 şi 2001, sărbătoarea Înălţării Domnului a fost consacrată ca sărbătoare naţională bisericească a eroilor.

Slujbe pentru pomenirea eroilor neamului nostru românesc căzuţi pe toate câmpurile de luptă şi din toate timpurile s-au săvârşit în majoritatea bisericilor din cuprinsul eparhiei, îndeosebi în parohiile unde există monumente ale eroilor. Slujbă de parastas s-a săvârşit şi la Catedrala Veche din Arad.

Protos.dr. Iustin Popovici

Galerie foto (18)

Articole asemanatoare


Scrie un comentariu

trimite