Una dintre provocările majore pentru orice societate democratică, cum este și cea românească, constă în găsirea acelui echilibru între necesitatea asigurării siguranței cetățenilor – într-o lume tot mai bulversată de terorism, atacuri cibernetice, criminalitate transfrontalieră sau războaie hibride - și imperativul garantării drepturilor și libertăților fundamentale. Evident că acest lucru nu este deloc facil, iar instituțiile abilitate în domeniile respective trebuie să aibă un loc clar definit prin legi. În orice stat democratic, hotărârile Curții Constituționale sunt decisive și trebuie puse în aplicare prin intermediul unor legi sau ordonanțe de guvern.

                În privința deciziei CCR din 16 februarie 2016 s-a așteptat cu nerăbdare motivarea. Odată publicată, aceasta a fost analizată, descoperindu-se în textul ei numeroase inadvertențe. Pentru a fi cât mai aproape de realitate, cităm din blogul jurnalistei Sorina Matei.

   ”UN ARTICOL DE COD DE PROCEDURĂ PENALĂ INDICAT DE CCR NU EXISTĂ, ALTELE SE REFERĂ LA ASIGURAREA MARTORULUI, LA DESCHIDEREA UNUI PACHET SAU LA INFILTRĂRI, NICIDECUM LA PUNEREA ÎN EXECUTARE A SUPRAVEGHERII TEHNICE

Motivarea celor şapte judecători ai Curţii Constituţionale conţine erori grave indicate toate expres la punctul 36, pagina 16, din decizia nr. 51 din 16 Februarie 2016 ce prezintă exemple din codurile de procedură penală europene referitoare activitatea şi punerea în executare a supravegherii tehnice.

Un articol indicat de Curtea Constituţională în Codul de Procedură Penală al Germaniei nu există, un capitol indicat de Curtea Constituţională ca exemplu în Codul de Procedură Penală a Suediei nu se referă de fapt la executarea supravegherii tehnice, secţiunea indicată tot ca model de urmat din Codul de Procedură Penală al Slovaciei se referă la martori iar alte articole din codurile de procedură penală ale Cehiei şi Luxemburgului sunt şi ele greşite. Unul se referă la reţinerea/ deschiderea unui pachet/ transport iar celălalt la operaţiunile de infiltrare făcute în investigaţiile penale, nicidecum la acţiunile de punere în executare a supravegherii tehnice.

Alte articole indicate de cei 7 judecătorii constituţionalişti drept mostre în motivare fac referire chiar şi la colaborarea organelor judiciare cu serviciile de informaţii interne din statele respective.

Astfel:

 1. Motivarea deciziei Curţii Constituţionale nr. 51 din 16 Februarie 2016, la pagina 16, în  paragraful 36 prezintă drept exemplu Suedia:” Capitolul 23 şi Capitolul 27 din Codul de procedură penală al Suediei”

Numai că respectivul capitol 23 din Codul de Procedură Penală al Suediei, indicat expres de judecătorii Curţii Constituţionale,nu se referă la metodele de punere în executare a supravegherii tehnice.

Iar capitolul 27 din Codul de Procedură Penală al Suediei, atunci când vorbeşte despre punerea în executare a mandatelor de supraveghere, face trimitere la The Telecommunication Act.

The Telecommunication Act şi Radiocommunication Act, înlocuite în 2003 în Suedia de Electronic Communication Act, în articolele 8, 10 a, 16 c şi 22 face şi el referire la legea privind colectarea datelor electronice şi comunicaţiilor în serviciile de law enforcement intelligence.

2. Motivarea deciziei Curţii Constituţionale nr. 51 din 16 Februarie 2016, la pagina 16, în  paragraful 36 face referire la modelul Slovaciei: “Secţiunea 88 din Codul de procedură penală al Slovaciei;”

Numai că secţiunea 88 din Codul de Procedură Penală al Slovaciei se referă la altceva. Respectiv la “asigurarea martorului” şi nu la metodele speciale de supraveghere.

Secţiunea 115 şi 116 din Codul de Procedură Penală al Slovaciei fac referire la metodele de supraveghere tehnică, care pot fi verificate în derularea lor doar de “ofiţerul de poliţie sau lucrătorul departamentului specializat al poliţiei” dar acestea nu sunt date ca exemplu în motivarea judecătorilor Curţii Constituţionale.

În Slovacia, Serviciul slovac de Informaţii- SIS, principalul serviciu de informaţii intern, interceptează şi monitorizează telecomunicaţiile potrivit Legii 166/ 2003 referitoare la protecţia intimităţii împotriva uzului ilegal al echipamentelor de înregistrare, în baza unei autorizaţii de la judecător pe 6 luni.

           Are competenţă pe apărarea structurii constituţionale, ordine publică, apărarea suveranităţii, activităţi îndreptate împotriva securităţii, spionaj, terorism, crimă organizată, ameninţări grave la adresa intereselor economice, deconspirarea informaţiilor secrete de stat. Drepturile şi libertăţile cetăţeneşti pot fi restrânse de măsurile SIS numai în măsura şi maniera stabilite de lege. Poate folosi arma de foc în anumite condiţii, poate folosi măsuri speciale informative, operative, tehnico informative, poate supraveghea persoane şi evenimente.

3. Motivarea deciziei Curţii Constituţionale nr. 51 din 16 Februarie 2016, la pagina 16, în  paragraful 36, exemplifică şi cu Germania: “art.100 b şi 110 j din Codul de procedură penală al Germaniei;”

Articolul 110 J din Codul de Procedură Penală al Germaniei nu există, potrivit chiar variantei în vigoare şi aflată pe siteul ministerului de Justiţie din Germania. De altfel, nici secţiunile 110 d şi e nu se mai regăsesc în varianta adoptată a Codului de Procedură Penală a Germaniei. Există însă subsecţiunea 100J, şi nu 100 J, însă aceasta se referă la colaborarea autorităţilor cu serviciile de telecomunicaţii.

Articolul 100 b din Codul de Procedură Penală al Germaniei indică măsurile luate de biroul procuraturii publice, cu acordul instanţei de judecată, pentru punerea în executare a ordinului de interceptare însă acelaşi articol, la alineatul 3, vorbeşte despre “toate persoanele care furnizează sau contribuie la furnizarea de servicii de telecomunicaţii pe o bază comerciale, trebuie să permită instanţei, parchetului public şi funcţionarilor din forţele de poliţie să pună în aplicare măsurile şi să furnizeze informaţiile solicitate fără întârziere.”

Însă articolul 474 din acelaşi Cod de Procedură Penală al Germaniei, în alineatul 2,arată modalitatea de colaborare cu serviciile secrete: “Furnizarea de informaţii către serviciile de informaţii sunt reglementate de secţiunea 18 din Legea federală pentru Protecţia Constituţiei, prin secţiunea 10 din Legea Serviciului de Contrainformaţii al Forţelor Armate şi secţiunea 8 din Legea Federală a Serviciului de Informaţii”.

Secţiunea 492 din Codul de Procedură Penală al Germaniei, spune însă în alineatul 4, că “la cerere, datele”, în virtutea legilor federale pot fi transmise autorităţilor federale şi autorităţilor privind Protecţia Constituţiei, Biroului de Contrainformaţii al Forţelor armate federale şi Serviciului federal de Informaţii.

Articolele 474 şi 492 din Codul de Procedură Penală al Germaniei nu se află în motivarea Curţii Constituţionale.

În Germania, există următoarele servicii de informaţii: BFV ( Oficiul Federal pentru Protecţia Constituţiei) este serviciul principal şi national de informaţii şi are în coordonareLFV cu 16 oficii. Mai sunt: BND ( Oficiul Federal de informaţii) care activează ca serviciu extern, MAD ( Serviciul Militar), KSA ( Serviciul Strategic/Geospaţial de Informaţii), Oficiul Federal de Informaţii şi Securitate, care se ocupă cu contrainformaţiile şi criptări, şi Oficiul Federal de Criminalitate al Poliţiei care are în competenţă colectarea şi analizarea de informaţii, investiarea cazurilor de terorism, crimă organizată, trafic cu narcotice, arme, investigaţii financiare, securitate naţională, protecţie de demnitari, de martori dar se ocupă şi de speţe de interes public.

Oficiul Federal de Criminalitate al Poliţiei are personalul cel mai numeros dintre serviciile de informaţii al Germaniei, are atribuţii investigative şi de cercetare şi poate dispune supraveghere tehnică şi colaborează cu autorităţile judiciare.

La fel poate dispune şi BFV care ţine tot de ministerul de Interne federal, are personal la jumătate faţă de Oficiul Federal de Criminalitate al Poliţiei, dar poate folosi metode clandestine de cercetare atribuite prin lege, dar poate dispune şi supravegheri de persoane. Monitorizează activităţile anticonstituţionale, extremist, atacurile cyber, de contraspionaj, terorism şi activităţile care periclitează securitatea naţională.

Colaborează cu BND şi MAD.

Oficiul Federal pentru Apărarea Constituţiei- BFV- principalul serviciu de informaţii al Germaniei- în subordinea ministrului federal de Interne, potrivit legii privind Oficiul Federal, legii privind îngrădirea secretului corespondenţei şi telecomunicaţiilor şi legii privind restrângerea intimităţii - poate culege informaţii referitoare la persoane. Le poate prelucra şi utiliza. Poate utiliza prin lege metode, obiecte şi instrumente pentru culegerea secretă de informaţii şi metode clandestine. Poate face filaj, folosi agenţi sub acoperire, poate face înregistrări audio-video, supraveghere de teledominicaţii. pe bază de regulament de serviciu ce trebuie aprobat de ministrul federal de interne care la rându-i informează comisia parlamentară de control. Poate culege informaţii referitoare la plăţi, conturi, mişcări ale banilor. Poate lucra gratuit cu persoane şi companii de transport oficial, aerian, de telecomunicaţii în strângerea de informaţii şi în baza unei aprobări a preşedintelui Serviciului Federal pentru Apărarea Constituţiei. Poate intercepta sau înregistra discuţii din locuinţă cu mijloace secrete prin mijloace tehnice, prin hotărâre judecătorească sau prin dispunere de către preşedintele Serviciului Federal pentru Apărarea Constituţiei.

4. Tot în motivarea deciziei 51 din 16 Februarie 2016, la pagina 16, în  paragraful 36, CCR dă ca exemplu şi Cehia: “art.86-88 din Codul de procedură penală al Republicii Cehe;”

Însă articolele 86-87 din Codul de procedură penală al Republicii Cehe se referă la reţinerea/deschiderea unui pachet/ transport. Doar articolul 88 din Codul de procedură penală al Republicii Cehe, aflat în vigoare, face referire la aplicarea supravegherii de către un poliţist la cererea procurorului, însă Codul de procedură penală al Cehiei include şi alte mijloace operative de investigare.

În articolele 158 b, 158 c, 158 d, 158 e, Codul de Procedură Penală al Cehiei spune că procurorul poate utiliza cu acordul Minsterului de Interne, al Poliţiei cehe, Serviciului de Informaţii şi Securitate sau a unei unităţi a Oficiului de Informaţii pentru Relaţii Externe, un agent care-l poate ajuta în cercetarea penală, caz în care drepturile şi libertăţile persoanelor pot fi şi restricţionate în investigaţia operativă. Agentul poate folosi identităţi false, poate supraveghea persoane, poate desfăşura activităţi în afara ţării şi ţine de poliţia cehă.

Articolele  158 b-e nu se află în motivarea Curţii Constituţionale.

În Cehia, Serviciul Secret de Informaţii- SIS, potrivit Legii privind Serviciul Secret de Informaţii,  poate folosi modalităţi specifice de obţinere a informaţiilor, mijloace tehnice cu autorizaţie de la preşedintele Înaltei Curţi de Justiţie, poate utiliza dispozitive de acoperire şi poate supraveghea.

5. Motivarea deciziei Curţii Constituţionale nr. 51 din 16 Februarie 2016, la pagina 16, în  paragraful 36 dă exemplu şi Luxemburg: “art.48-13, art.48-15 şi art.48-17 din Codul de procedură penală din Luxemburg;”

Articolele 48-13 şi 48-15 din Codul de Procedură Penală al  Marelui Ducat de Luxemburg fac referire la mijloacele tehnice de supraveghere sau de observare şi punerea lor în executare dispuse de către procuror sau judecătorul de instrucţie şi puse în aplicare de către ofiţerul de poliţie judiciară.

Însă articolul 48-17 din acelaşi Cod de Procedură Penală se referă la operaţiunile de infiltrare derulate în cazurile investigaţiilor penale şi nu la acţiunile de supraveghere tehnică.

În schimb, articolul 48-16 din acelaşi Cod de Procedură Penală menţionează că “supravegherea poate fi decisă în aceleaşi condiţii şi de Procurorul General al statului în cadrul executării unei pedespe privative de libertate, dacă persoana se sustrage de la executarea pedepsei”.

Articolul 88-3 din Codul de Procedură Penală al Marelui Ducat Luxemburg arată că preşedintele Guvernului, cu acordul unui comitet format din preşedintele Curţii Supreme de Justiţie, Preşedintele Curţii Administrative şi Preşedintele Tribunalului din Luxembourg, poate comanda supravegherea şi controlul unor pesoane dacă infracţiunile săvârşite sunt împotriva securităţii externe a statului sau dacă metodele de investigare sunt ineficiente. În caz de urgenţă, preşedintele Guvernului poate ordona singur supravegherea şi minitorizarea.

Articolul 88-4 din acelaşi Codul de Procedură Penală arată că deciziile preşedintelui Guvernului sunt comandate serviciilor de telecomunicaţii care trebuie să le pună în executare de îndată iar monitorizarea şi controlul telecomunicaţiilor sunt făcute de serviciul intern de informaţii, stabilit prin legea din 30 Iulie 1960.

Articolele 48-16, 88-3 şi 88- 4 nu sunt invocate în motivarea Curţii Constituţionale.”

Antoniu Martin