Imagini spectaculoase de pe Centura Aradului, noul pod peste Mureș și pasajul peste calea ferată (FOTO)
Consiliul Județean Arad a făcut astăzi publice imagini spectaculoase de pe Centura Aradului, cu noul pod peste Mureș și pasajul peste calea ferată Arad-Timișoara.
„Avem un avans de aproape șase luni la lucrările de pe Centura Aradului”, a ținut să puncteze Iustin Cionca, președintele Consiliului Județean Arad.
Potrivit reprezentanților CJA, acum se realizează ultimele finisaje la pistele de biciclete și la marcarea șoselei. Programată să fie deschisă în aprilie 2025, lucrarea are un avans de aproape jumătate de an și ar putea fi inaugurată în decembrie 2024, dacă vremea va permite.