Sergiu Bîlcea susține că decizia de renumărare a voturilor pentru alegerile prezidențiale este o dublă greșeală
Sergiu Bîlcea, președintele Organizației Municipale a PNL Arad, consideră că judecătorii de la Curtea Constituțională au făcut o dublă greșeală atunci când au decis renumărarea voturilor din primul tur al alegerilor prezidențiale.
„Este o greșeală dubla decizia de renumărare a voturilor pentru alegerile prezidențiale. În primul rând pentru că nu sunt elemente suficient de clare pentru o decizie atât de drastică. În al doilea rând pentru că încrederea și așa șubredă în sistemul politic este zguduită. Votul trebuie respectat, acesta este un principiu elementar!
După excluderea candidaturii Dianei Șoșoacă, iată un nou element de neîncredere în procesul electoral. Dacă, și accentuez acest dacă, PSD crede că astfel își poate rejuca șansa, greșește total. Greșește față de democrație și față de oameni și greșește pentru că va pierde și mai rău!
În loc să vorbim despre reforme și despre votul pentru alegerile parlamentare din care rezultă și Guvernul, iată, suntem în situația să contestăm votul și procedurile democratice. Este profund regretabil și este o compromitere a acestor alegeri, nu de natură juridică, ci de natură morală și politică. Păcat!”, a scris pe Facebook Sergiu Bîlcea.