Medici și asistenți reținuți pentru fraude cu rețete fictive
Un număr de 12 persoane dintre cele 20 audiate de DIICOT Oradea în cazul eliberării de reţete medicale fictive au fost reţinute pentru 24 de ore, urmând să fie prezentate judecătorilor cu propunere de arestare preventivă.
Potrivit unui comunicat de presă transmis de DIICOT Oradea, în urma audierilor care au avut loc joi, au fost reținuți medici și asistente care ar fi participat la fraudarea Fondului Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate, prin emiterea de reţete medicale fictive.
Conform procurorilor, în noiembrie 2014 au fost făcute 67 de percheziţii, împreună cu Brigăzile de Combatere a Criminalităţii Organizate din Oradea, Cluj-Napoca şi Timişoara, anchetatorii fiind sprijiniţi de Direcţia Regională Antifraudă Fiscală Oradea.
La vremea respectivă, percheziţiile au avut loc, între altele, la Spitalul Clinic Municipal "Dr. Gavril Curteanu" din Oradea - Secţia Oncologie, la mai multe farmacii şi cabinete medicale individuale ale unor medici de familie.
Acţiunea a vizat "destructurarea unui grup infracţional format din 50 de persoane, specializat în infracţiuni de evaziune fiscală, înşelăciune şi fals".
"În cauză există suspiciunea rezonabilă că în perioada 2012-2014 membrii grupării au generat activităţi de fraudare a Fondului Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate prin creşterea artificială a cuantumului vânzărilor aferente medicamentelor cu şi fără contribuţie personală utilizată în tratamentul ambulatoriu (TA) şi a medicamentelor şi materialelor sanitare specifice, care se acordă pentru tratamentul în ambulatoriu al bolnavilor incluşi în unele programe naţionale cu scop curativ (PNS) şi implicit a sumelor raportate şi ulterior decontate de Casa Naţională de Asigurări de Sănătate", se arăta în comunicatul de joi.
Conform sursei citate, prejudiciul cauzat este de aproximativ 700.000 de euro, fiind eliberate peste 14.000 de reţete fictive.
Sursa: www.mediafax.ro
Foto: arhivă