Inginerul Cristian Silviu Vuin nu a ajuns la jumătatea vieții, însă are o experiență de rapsod popular bine apreciată; are pasiunea și voința de a transmite mai departe, de a plasa trecutul în realitatea cotidiană, de a ne aduce mintea și sufletul în lumea satului măcean. Pe un loc al unei colne și cotețe (cum existau în orice gospodărie țărănească), s-a născut un spațiu ce păstrează patina timpului, o colecție la care măcenii s-au implicat prin donații, iar domnul inginer a achiziționat în timp și obiecte ale satului și ale familiei sale, obiecte cu povești ce descriu locuri și evenimente din trecut și care ne întâmpină la intrarea în sobiță: furca, secerea, coasa, troaca, linguroiul de lemn, janta de oraș și multe altele... și să nu uităm lămpașul ce fâlfâia din feștila cu petrol!

Sobița este aranjată ca o mare casă de „goști” (musafiri). Pat umflat cu strujac de șușorci și perini rișelite, lipidee alese și un alt divan pentru o hodină scurtă. Sunt expuse obiecte de tot felul: cusături, prosoape, destule suveniruri sub blânda oblăduire a Cinei cele de Taină. Casa i-a devenit colecție etnografică, drept mărturie a trecutului strămoșilor măceni... obiecte ce astăzi păstrează doar amintirea și parfumul celor care au fost... devin parte a prezentului, devin de o profunzime copleșitoare, păstrând credința strămoșească ținută cu sfințenie de moșii și strămoșii noștri, specificul nostru de viață și cultură

Casă sfințită și musafiri în haine de sărbătoare

O zi ca toate altele, ar spune săteanul care trece grăbit la uliță pe lângă nisipul fin, la un deț cu un vecin. Și totuși.... gazda noastră și-a împlinit un vis, iar când în viață te macină dragostea, musai să o împărtășești cu cei care simt și trăiesc aievea.

Casa etnografică a fost sfințită prin procesiunea Sfeștaniei și a Smereniei de către preotul paroh Gheorghe Morar. Și cum la sat vestea se duce a poveste, i-au fost alături ca într-un dialog al generațiilor, musafiri în straie de sărbătoare, de la nouă ani la nouăzeci de ani. Ce frumos ne-a binecuvântat soarele, dar și banda satului cu doba care răsuna a bucurie! Ce frumos se împletea bucuria din sufletele celor prezenți, cu sfințenia momentului! Cât de simplu și natural era busuiocul în haine de sărbătoare, alături de Biblia sfântă a românului! Și da, lumina era binefăcătoare, aducând în prezent zicala: „Că la casa bună / încă tăt’s’adună”... după cum ar zice cu fainoșag măceanul!

În anul 640

Comuna Macea este situată ca poziție geografică drept ultima localitate la fâșia cu Ungaria. Suntem în anul 640 al atestării documentare, deci, iată un alt prilej de a consemna în Satu Nou, la casa cu număr 1017, că „NU trebuie să ne uităm străbunii”, după cum mărturisea tânărul inginer, rapsod și colecționar Cristian Vuin.

Desigur, banda de muzicanți a cântat pentru sănătate, veșnicie și bucurie pentru nepoata Alexandra Vuin (fiica fratelui geamăn), tot rapsod popular, pentru dascălul Carol Feher, pentru Mama Ina (85 de ani) ce a purtat un port local de 100 de ani, pentru cantorul nonagenar Traian Tolan (Pirchița), pentru Elena Stoian și absolut toți cei prezenți la amiaza bucuriei.

Toți cei înveșmântați în portul local au însemnat un adevărat Muzeu viu, pe lângă artefactele expuse în Casa etnografică care va intra în circuitul rural, turistic-virtual cât de curând, pentru a bucura sufletul și altor privitori, pentru a fi mărturie prin truda și dragostea față de folclor și artă populară a inginerului Cristian Vuin.

Ulița satului nu se uită niciodată și nici lavița ocoșelilor. Căci ziua a cuprins pe uliță, la ogor de margine de sat, primirea cu pita cu sare și rachiu de două ori întors a goștilor (oaspeților) de la oraș.

Delegație din partea Consiliului Mondial al Românilor

De la Consiliul Mondial al Românilor a sosit o delegație condusă de doamna Maria Petrescu (București, UZPR), alături de președinta Casei Doinelor (Orțișoara), prin care, la discuții, s-au perfectat noi și benefice colaborări.

Trebuie menționat faptul că, în interval de două ulițe, musafirii și sătenii au fost duși la casa gazdei în cânt sfânt și voie bună, cu joc tradițional într-un ștraf tras de doi cai pe baloți de paie și împănat ca de uspețe. După datina străbună s-a închinat din iaga cu tricolori sub steagul tricolor care a fost jucat de un pruncaș, steag purtat de cei șapte eroi anonimi măceni care au fugit în anul 1918, la Unire, ascunși în două căruțe (cocii) cu tulei.

Zi de sărbătoare la Macea din Pusta Aradului. Zi care a mai cuprins vizitarea cazanului de țuică și procesarea prunelor, vizitarea cătlanului în care s-a gătit tocana de porc și curechi acru din cadă.

Iar ca inefabilul să îmbine istoricul acestei localități întru pacea sufletelor și întămâierea inimilor, a mai fost vizitată Biserica Ortodoxă prin bunătatea preotului paroh Gheorghe Morar, un sfânt locaș de cult ce merge la pas cu vrednicia sătenilor în istorice vremuri.

Și cum vremea a ținut cu noi, a fost vizitată la pas Grădina Botanică Universitară, Castelul Csernovics și împrejmuirile, fapt ce ne duce cu gândul la fosta pădure care azi, are sculptate în plante figuri poetic eminesciene. Acolo, pe Aleea Poeților, unde Eminescu s-a logodit cu Macea...

Ar fi multe de spus... și totuși... la Macea, „Casa etnografică” și-a primit botezul și i-a fost binecuvântat stăpânul. Fie în veci lăudat! Satul și oamenii săi!

În concluzie, această „Casă etnografică” completează armonia celorlalte de pe raza orașului Arad, cu precădere „La Marițuca” din Vladimirescu, de o altă factură desigur, unde doamna Maria Aiftincăi și-a așteptat musafirii de la București și nu numai.

Rezultat al unor eforturi migăloase, al efortului și bineînțeles, investițiilor financiare și efortului fizic, Colecția etnografică a domnului inginer Cristian Vuin aflată în comuna Macea, județul Arad, la casa cu numărul 1017, devine o pagină a trecutului nostru adusă în realitatea anului 2020, pentru veșnică aducere aminte, o veche moștenire păstrată cu grijă și pasiune, într-o armonie universală, integrată firesc și organic în istoria și cultura poporului român.

Glosar al regionalismelor măcene utilizate

• „bandă” = trupă de muzicanți;
• „cadă” = vas mare din doage, întrebuințat pentru murături;
• „cocie” = căruță;
• „colnă” = construcție într-o gospodărie țărănească în care se păstrează uneltele sau se cresc vitele;
• „deț” = uzual: un pahar de țuică;
• „fainoșag” = eleganță;
• „goști” = musafiri, oaspeți;
• „iagă” = damigeană (în împletitură de nuiele);
• „împănat ca de uspețe” = împodobit ca de nuntă;
• „lipideu” = covor;
• „ocoșeală” = mândrie;
• „perini rișelite” = perne brodate;
• „sobă” = cameră, odaie de locuit;
• „strujac” = saltea umplută cu paie, fân sau pănuși și acoperită cu pânză;
• „ștraf” = căruță cu ladă, asemănătoare unei remorci, cu roți de cauciuc; de regulă, tractată de cai;
• „șușorci” = pănușă (de porumb);
• cătlan = ceaun;

Florica R. Cândea / UZPR Arad

Foto: prof. Ioana Nistor