Filmul francez la feminin la Arad - Festivalul Filmului Francez în România
Festivalul Filmului Francez se numără printre manifestațiile culturale care își mențin în mod excepțional ediția din 2020 și aduce 18 filme franceze inedite pe marile ecrane din opt orașe din România (București, Cluj-Napoca, Iaşi, Timişoara, Arad, Braşov, Brăila, Suceava), în perioada 23 septembrie – 4 octombrie 2020.
„Pentru moment este prevăzut ca proiecţiile să aibă loc în spaţii deschise, dar sperăm să putem include cât de curând şi proiecţii în cinematografe, adaptând structura festivalului în funcţie de reglementările autorităților publice”, susțin organizatorii, care pun accent pe siguranţa tuturor spectatorilor şi respectarea strictă a regulilor sanitare.
Festivalului Filmului Francez are loc la Arad în perioada 1-4 octombrie 2020 la Cinema Arta. .
A 24-a ediţie a festivalului se desfăşoară sub motto-ul « Le film français au féminin »/ « Filmul francez la feminin » şi le aduce în prim plan pe realizatoarele de film din Franța, începând de la cele debutante şi până la nume contemporane confirmate ca Céline Sciamma, Alice Winocour, Agnès Varda, cât şi figuri care au marcat istoria cinematografiei, precum Nelly Kaplan și Alice Guy. Actriţele franceze, mai mult sau mai puţin cunoscute publicului român, figurează la loc de cinste în programul propus, de la celebra Catherine Deneuve până la Anais Demoustier, laureată a premiului César pentru cea mai bună actriţă în 2020. Nu în ultimul rând, filmele vor aduce în faţa spectatorilor personaje feminine remarcabile, aflate în centrul unor poveşti de neuitat.
Filmele din această ediţie sunt împărţite în trei secţiuni: Focus tineri regizori, care aduce în prim plan noul val de cineaști aflaţi la primul sau al doilea lung-metraj, Panorama filmelor franceze ale anului, premiate în festivaluri prestigioase sau plebiscitate de public și Săptămâna Cahiers du Cinéma: vive les insoumuses !, concepută de criticul de film Joachim Lepastier ca un omagiu adus muzelor nesupuse - în franceză « les muses insoumises » - aflate atât în spatele camerei, cât şi în faţa acesteia.
În tematica festivalului - « Le film français au féminin », se înscrie și parteneriatul cu Rezidența FemArt, un proiect derulat de Asociația Română a Femeilor în Cinema (ARFC). În cadrul Rezidenței, cinci regizoare din România aflate la început de drum vor participa la o săptămână intensivă de lucru cu specialiști, dar și o serie de evenimente conexe, precum proiecții de film din cadrul Festivalului, masterclass-uri și sesiuni de pitching, parțial găzduite de Institutul Francez din România la București.
Programul proiecțiilor
Joi, 1 octombrie
19:00 TU MERITES UN AMOUR/Hafsia Herz/1h35m
21:30 L'ADIEU À LA NUIT/r.André Téchiné/1h43m
Vineri, 2 octombrie
19:00 TOUT CE QU'IL ME RESTE DE DE LA
RÉVOLUTION/r.Judith Davis/1h28m
21:30 CAMILLE/r.Boris Lojkine/1h30m
Sâmbătă, 3 octombrie
19:00 ALICE ET LE MAIRE/r. Nicolas Pariser
21:30 REVENIR/r.Jessica Palud/1h17m
Duminică, 4 octombrie
19:00 REBELLES/r.Allan Mauduit/1h28m
21:30 UN DIVAN À TUNIS/r.Manele Labidi /1h28mva fi disponibil în curând pe www.institutfrancais.ro. Până atunci, vă invităm să vizionaţi spotul de prezentare al Festivalului: https://youtu.be/WR3MmuaHEIQ
Toate filmele sunt în franceză, subtitrate în limba română.
Accesul la eveniment se face pe baza unei rezervări la adresa cinemaartarad@gmail.com sau la numărul de telefon