Ce filme vedem luna viitoare la Arta
Proiecțiile în grădina cu filme de la Cinema Arta continuă și în luna iulie. Cinefilii se vor putea bucura în această lună de filme ale cinematografiei franceze, grație unui parteneriat inițiat între Centrul Municipal de Cultură și Institutul Francez din România. De-a lungul lunii iulie la „Arta” vor rula atât filme franceze clasice, cât și filme mai recente.
„Inaugurăm acest parteneriat cu pelicula „Pacienții”, regizată de Grand Corps Malade și Mehdi Idir, care va rula vineri, 3 iulie, care spune povestea unui tânăr care ajunge într-un centru de recuperare în urma unui accident. Să se spele, să se îmbrace, să meargă, să joace baschet, toate sunt lucruri pe care Ben nu le mai poate face odată ce ajunge într-un centru de recuperare, în urma unui accident grav. Noii săi prieteni sunt tetraplegici, paraplegici, pacienți cu traumatism cranian. Împreună, vor învăța ce înseamnă răbdarea. Vor rezista, vor obosi, se vor certa, se vor iubi, dar mai ales își vor găsi energia pentru a reînvăța să trăiască”, susțin reprezentanții Centrului Municipal de Cultură Arad.
Ziua de sâmbătă, 4 iulie, ora 21.45, o aduce pe mare ecran de la „Arta” pe cunoscuta actriță Juliette Binoche. „Nori peste Sils Maria”, în regia lui Olivier Assayas, a fost foarte bine primit la Cannes şi care a avut lansarea în România doar în câteva cinematografe mici. Juliette Binoche este Maria Enders, o foarte căutată actriţă la vreo 40 de ani care acceptă să joace în piesa de teatru care o propulsase spre celebritate cu 20 de ani înainte. Piesa este despre relația ciudată dintre Maria, o femeie de afaceri de succes mai în vârstă, şi Sigrid, tânăra ei asistentă care o seduce, o abandonează şi o conduce spre sinucidere. Dacă în urmă cu 20 de ani, Maria Enders a interpretat-o pe Sigrid, acum are ocazia să o joace pe Maria. Cele două Marii se confundă una cu cealaltă în această poveste, deoarece şi în viața Mariei-actrița există o tânără asistentă pe nume Valentine (interpretată de Kirsten Stewart). iar când acestea repetă scenariul piesei împreună, poți să simți tensiunea existentă.
Intrarea este liberă, în limita locurilor disponibile în grădina de vară, pe baza de rezervare la telefon 0257/280526 (luni-joi între orele 8-17, vineri între orele 8-14) sau cinemaartaarad@gmail.com. În caz de vreme nefavorabilă, proiecțiile vor fi reprogramate în altă seară.
Proiecțiile de la Cinema Arta sunt organizate de Primăria Municipiului Arad și Centrul Municipal de Cultură.