Coreea de Sud: Phenianul va lansa o rachetă intercontinentală, după testul nuclear
Ministerul Apărării sud-coreean a anunțat luni că există indicii că Phenianul intenționează să efectueze mai multe lansări de rachete balistice, inclusiv rachete intercontinentale, transmite Reuters, citată de Agerpres.

'Continuăm să vedem semne ale unor posibile noi lansări de rachete balistice. De asemenea, estimăm că Republica Populară Democrată Coreeană ar putea lansa o rachetă balistică intercontinentală'', a spus Chang Kyung-soo, oficial din cadrul Ministerul Apărării de la Seul.
Parlamentul sud-coreean i-a solicitat Ministerului Apărării să răspundă luni unor întrebări referitoare la al șaselea și cel mai puternic test nuclear efectuat, duminică, de Coreea de Nord.
Coreea de Nord a anunțat că a testat duminică o bombă cu hidrogen. Postul public de televiziune nord-coreean a afirmat că testul a fost un 'succes total'. Bomba cu hidrogen poate fi montată pe noul tip de rachetă balistică intercontinentală de care dispune regimul nord-coreean.
Precedentele teste nucleare efectuate de Phenian au avut loc în 2006, 2009, 2013 și în ianuarie și septembrie 2016.
Sursa: realitatea.net