Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Consiliul Județean Arad a câștigat un proiect pentru modernizarea a 161 de săli de clasă din 17 școli din județ

Consiliul Județean Arad a depus pentru 17 școli din județ un proiect de 10,3 milioane de lei, pentru dotarea cu mobilier, materiale didactice, echipamente digitale, respectiv aparatură sportivă în cazul școlilor de profil. Cele 17 școli sunt din Almaș, Bata, Cermei, Covăsânț, Grăniceri, Gurahonț, Hălmagiu, Livada, Păuliș, Petriș, Pleşcuţa, Sâmbăteni, Şiştarovăţ, Vârfurile, Zerind, Centrul Şcolar pentru Educaţie Incluzivă Arad, Liceul Special „Sfânta Maria” Arad și Clubul Sportiv Şcolar „Gloria” Arad.

Consiliul Județean Arad a câștigat un proiect pentru modernizarea a 161 de săli de clasă din 17 școli din județ
Comentează 2

„Echipa Consiliului Județean a muncit la depunerea acestor proiecte, să îmbunătățim calitatea sistemului de învățământ în județul Arad. Durata de implementare a proiectului este de 19 luni, iar valoarea 10,3 milioane lei. Se vor dota cu mobilier 161 de săli de clasă și grădiniță, zece laboratoare de științe, din care opt laboratoare multidisciplinare, unul de chimie, unul de biologie. Se vor dota cu echipamente digitale 12 laboratoare de informatică, din care un laborator de informatică este nou înființat în cadrul Școlii Gimnaziale Păuliş, un laborator de informatică din rețeaua IPT. Pentru un număr de 191 de săli de clasă vor fi montate table interactive, sisteme all-in-one, laptopuri, sisteme de sunet, imprimante multifuncționale, camere videoconferință, scannere portabile, iar alte  nouă laboratoare de științe vor fi digitalizate”, a declarat Iustin Cionca, președintele Consiliului Județean Arad.

În cadrul proiectului, se vor achiziționa echipamente pentru dotarea unui atelier de practică (mecanică) IPT la Liceul Special „Sfânta Maria”, din subordinea Consiliului Județean Arad, cu materiale și echipamente de specialitate (aparat de sudură tip mig mag, aparat de sudură, dispozitiv de îndoit țevi, trusă de chei, menghine, mașină de găurit, mașină de înșurubat, polizor electric, banc de lucru, nicovale, compresor aer, dispozitiv de debitare, dulap scule, presă hidraulică, aparat de sablat, menghină, mini strung, mașină de frezat, freză CNC, gravator laser.

Tot prin acest proiect, se vor dota cu mobilier, echipamente digitale, materiale didactice și echipamente sportive 31 de cabinete școlare,  din care trei cabinete din cadrul Clubului Sportiv Școlar „Gloria” Arad, respectiv sala de judo, sala de lupte și sala de haltere. Alte nouă cabinete de asistență și consiliere psihopedagogică și 12 săli de sport vor fi echipate.

Articole asemanatoare


Scrie un comentariu

trimite