Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

„Şcoala din valiză”: studio digital de ultimă generație la Școala Gimnazială Apateu (FOTO)

Un studio digital modern a fost amenajat la Apateu, în cadrul Şcolii Gimnaziale „Gheorghe Popovici”. Investiția a fost finanțată prin proiectul „Școala din Valiză”, apel lansat de Fundația Vodafone România și World Vision România, iar spațiul a fost amenajat de Asociația „Cetatea Voluntarilor”, cu contribuția sponsorilor.

„Şcoala din valiză”: studio digital de ultimă generație la Școala Gimnazială  Apateu (FOTO)
Comentează 2

 

Directorul Școlii Gimnaziale „Gheorghe Popovici” Apateu, Claudiu Vlad, a povestit cum a decurs implementarea proiectului: ,,Amenajarea spațiului destinat proiectului «Școala din valiză» a fost o adevărată provocare deoarece ne doream să arate cât mai bine. Lucrurile au devenit mult mai simple în momentul în care Asociația «Cetatea Voluntarilor» Arad, coordonată de doamna Anamaria Popa, s-a oferit să ne ajute. Cei de la «Cetatea Voluntarilor» au zugrăvit și vopsit sala de clasă, au schimbat caloriferele și corpurile de iluminat, au adus mobilier, au reușit să convingă Fundația Alber să doteze spațiul cu un smartboard, un televizor LCD imens și chiar cu băncuțele și scaunele destinate elevilor. La momentul actual, avem un spațiu cu o estetică deosebită, dotat cu 30 de tablete, un laptop și o valiză digitală, un smartboard, un televizor LCD cu un ecran imens, o zonă de relaxare modernă, bănci și scăunele noi, potrivite tendințelor contemporane, acces la platforma proiectului «Școala din Valiză» pentru elevii și cadrele didactice din școală.  Le mulțumim tuturor celor implicați pentru că au oferit șansa de a beneficia de tehnologie de ultimă oră elevilor și cadrelor didactice din comuna Apateu”.

„Nu există școli mici, doar școli resemnate cu condiția lor! Ca președinte al Consiliului Județean, apreciez în mod deosebit implicarea societății civile și a mediului de afaceri pentru sprijinirea unui director cu inițiativă care și-a propus ca la Apateu să realizeze un laborator digital care s-ar putea regăsi fără nici un fel de complexe în orice școală europeană. Aceeași școală a donat 15.000 de lei Spitalului Județean Arad pentru echipamente anti-Covid. Nu sunt gesturi mici, sunt gesturi eroice ale unei comunități căreia îi pasă de viitor! Felicitări directorului școlii, Vlad Claudiu Daniel, și celor care se implică alături de el”, a declarat Iustin Cionca, președintele Consiliului Județean Arad.

Școala Gimnazială „Gheorghe Popovici” Apateu se numără printre cele 35 de școli selectate să participe la proiectul „Școala din Valiză”, din totalul de 203 școli din România care au aplicat.

Galerie foto (5)

Articole asemanatoare


Scrie un comentariu

trimite