Concert cameral - “Unde se încheie cuvintele, începe muzica”
Provocatoarea frază a lui Heinrich Heine devine titlul recitalului de muzică preclasică pregătit pentru ultima seară de octombrie, în Sala Ferdinand a Primăriei.
“În orice demonstrație muzicală, spațiul reprezintă un element cheie al manierei în care mesajul melodic ajunge la melomani. Tocmai de aceea, Sala Ferdinand reprezintă ambientul perfect pentru construirea unei atmosfere intime în care muzicieni și public să respire, împreună, aerul purificator al unui concert cameral.” – dr. Alin Văcean, manager al Filarmonicii de Stat Arad.
Sâmbătă, 31 octombrie 2015, la ora 19.00, Festivalul Toamna Muzicală Arădeană continuă cu un program de sonate baroce, alese dintre creaţiile celor mai de seamă compozitori ai timpului - Francesco Geminiani, Benedetto Marcello, Antonio Vivaldi, Georg Friedrich Händel, Georg Philipp Telemann, Jean Baptiste Loeillet. Clară şi exhaustivă, sonata este forma muzicală care timp de trei secole a reuşit să dea o unitate lingvistică europeană, iar parcursul muzical al acestei seri o demonstrează în modul cel mai concentrat. Oboistul Cristian Tuns, violoncelistul Ştefan Ambruş şi clavecinistul Roberto Salvalaio se confruntă cu partituri de şcoală italiană, germană şi flamandă, care evidenţiază gustul şi adaptabilitatea creatorilor, la schemele şi stilemele generale. Intensificată la popoarele mediteraneene, melodia este elementul de profil al sonatelor italiene, în timp ce austeritatea şi rigoarea contrapunctului devine punctul de greutate al creaţiilor din spaţiul german. Trei sonate italiene “la întrecere” cu trei sonate central-europene, iată oferta unei inspirate seri de octombrie...
PROGRAM:
Francesco Geminiani
Sonata în mi minor pentru oboi şi basso continuo
(Adagio, Allegro, Largo, Vivace)
Benedetto Marcello
Sonata n.1 op.2 în fa major pentru violoncel şi clavicembalo
(Largo, Allegro, Largo, Allegro)
Antonio Vivaldi
Sonata în do minor pentru oboi şi basso continuo RV 53
(Adagio, Allegro, Andante, Allegro)
Georg Friedrich Händel
Concerto (sonata) pentru clavicembalo solo şi violoncel
(Adagio, Allegro, Adagio, Allegro)
Georg Philipp Telemann
Sonata în la minor pentru oboi şi basso continuo TWV 41d
(Siciliana, Spirituoso, Andante, Vivace)
Jean Baptiste Loeillet
Sonata în do major pentru oboi şi basso continuo
(Largo cantabile, Allegro, Largo espressivo, Allegro)
Biroul de Presă al Filarmonicii de Stat Arad