Toamna Muzicală Arădeană Clasa de operă de la Cluj, în recital la Sala Ferdinand
Festivalul Toamna Muzicală Arădeană continuă în seara de sâmbătă, 24 octombrie, 2015, cu un recital al clasei de operă de la Academia de Muzică Gheorghe Dima din Cluj. La ora 19.00, în ambianţa Sălii Ferdinand a Primăriei vor putea fi audiate unele dintre cele mai cunoscute arii masculine din literatura operistică mondială, invitaţii serii de recital - trei baritoni şi un tenor - abordând un repertoriu predominant italian, cu o întindere de la epoca renascentistă până la muzica primei jumătăţi a secolului XX.
Filip Andrei Frandeş, Bogdan Cristian Sîmpetrean, Alexandru Suciu şi Tiberiu Szasz, acompaniaţi de conf. univ. dr. Cornelia Cuteanu vor interpreta partituri semnate de Giovanni Battista Palestrina, Wolfgang Amadeus Mozart, Gaetano Donizetti, Gioacchino Rossini, Vincenzo Bellini, Giuseppe Verdi şi Paul Constantinescu, într-un parcurs proiectat şi moderat de prof. univ. dr. Mircea Radu Sîmpetrean .
Se regăsesc în oferta de audiţie mult aşteptatele arii de bariton din Cosi fan tutte, Don Giovanni, Don Pasquale şi Bărbierul din Sevilla sau cele de tenor din Elixirul dragostei şi Rigoletto.
Biroul de Presă al Filarmonicii de Stat Arad