Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Cei mai bogați candidați la prezidențiale

Până să ajungă la confruntarea pentru fotoliul de la Cotroceni, candidaţii par că s-au luat la întrecere în averi. Fie că au făcut bani din activităţi profesionale, au primit moşteniri sau au încheiat contracte cu statul, aspiranţii la cea mai înaltă funcţie în stat nu stau deloc rău la capitolul finanţe personale.

Cei mai bogați candidați la prezidențiale
Comentează 0

Candidaţii în cursa pentru Cotroceni au bani frumoşi puşi la saltea iar numărul de zerouri din declaraţiilor de avere este ameţitor. Daca ar fi să facem un top,Viorel Cataramă ar putea ocupa poţiţia fruntaşă. Cataramă deţine 21 de terenuri agricole,forestiere sau pentru construcţii, dar şi tablouri în valoare de 2 milioane de euro, statui în valoare de 300000 de euro şi alte astfel de obiecte care ajung, împreună, la sume de peste 500000 de euro (vase decorative, ceasuri de mână şi bijuterii. La acestea se mai adaugă conturi în bănci în euro, lei, dolari şi franci elveţieni.

Candidatul independent la preşedinţie Alexandru Cumpănaşu are o avere impresionantă. O avere ce a apărut în conturile familiei Cumpănaşu mai ales în ultimii cinci ani. El are de trei terenuri, patru apartamente cumpărate între 2013 şi 2017, respectiv trei case achiziţionate în perioada 2014-2017. În în garaj, independentul are două maşini de lux. Dacă ar fi să facem un calcul, familia Cumpanașu a încasat în 2018 peste 340 mii de euro din salarii, drepturi de autor, închirieri și cotracte de prestări servicii.

Candidata Ramona Bruynseels se află şi ea în topul celor mai bogaţi candidati.  Ramona Ioana Bruynseels deţine, împreună cu soţul, două terenuri intravilan dobândite în 2018 şi 2019, două apartamente, două case de locuit şi două case de vacanţă dobândite în perioada 2001- 2018, precum şi un autoturism Land Rover cumpărat în 2010. Ea mai are bijuterii, ceasuri şi obiecte de artă de aproximativ 100.000 euro. Împreună cu soţul mai deţine 23 de conturi, depozite bancare şi fonduri de investiţii în valoare de 153.164 lei, 333.255 euro, 1.343.853 GBP, 742.076 dolari. De asemenea, are mai multe acţiuni şi părţi sociale la societăţi comerciale, dar şi împrumuturi acordate în nume personal. Veniturile acesteia sunt din activitatea de secretar de stat şi de consilier al ministrului Apărării Naţionale.

Președintele Klaus Iohannis, candidat al PNL pentru un al doilea mandat la Cotroceni, a trecut în declarația de avere două apartamente şi trei case.Președintele nu menționează în declarație că ar avea bijuterii, obiecte de valoare sau mașini și are un singur cont la bancă, deschis în 1999, cu 250.000 de lei.
Anul trecut a încasat de la Administrația Prezidențială salarii de 165.100 de lei, iar soția sa, profesoară de liceu în Sibiu, a obținut 33.276 de lei.

Candidatul PSD, Viorica Dăncilă, împreuna cu familia, are trei terenuri: Două intravilane, în suprafață totală de peste 1700 metri pătrați și unul agricol de două hectare. De asemenea, în declarația de avere sunt trecute două apartamente, o vilă și o casă de vacanță, un autoturism din 2014 si bijuterii in valoare de 5000 de euro.

Dan Ilie Barna are un teren extravilan, moștenit în 2016 și trei apartamente. În declarația sa de avere nu figurează obiecte de valoare sau mașini, în schimb are conturi și investiții în diferite fonduri de peste 353.000 de euro, plus plasamente de aproape 20.000 de euro.

Actorul Mircea Diaconu, care candidează la președinție sprijinit de partidele lui Călin Popescu Tăriceanu și Victor Ponta a încasat anul trecut peste 200.000 de euro de la Parlamentul European și are în conturi aproape 120.000 de euro, arată declarația de avere depusă la BEC.

Familia Diaconu are 5 terenuri intravilane de aproape 4.200 metri pătrați două case, o casă de vacanță, un apartament și un ”grajd personal” de 50 mp. Diaconu are două pensii, una de vârstă și una de merit, care i-au adus anul trecut, în total, aproape 90.000 de lei.
Pe de altă parte, ca europarlamentar, a încasat, în 2018, peste 81.000 de euro indemnizație, deconturi de 70.000 de euro și peste 51.000 de euro pentru cabinetul de deputat european.

Toader Paleologu, candidatul Partidului Mişcarea Populară (PMP), deține 45 de hectare teren agricol moștenite din 2005 în comuna Matca- Galați, o casă în București, are în conturi 190.000 de lei și 48.000 de euro.

Kelemen Hunor are sase terenuri în județele Cluj și Harghita care nu depășesc 8.000 de metri pătrați, patru case de locuit, în Cluj Napoca și Simonești, Harghita, tablouri de 6.000 de euro și 214.000 de lei în conturi bancare. Veniturile familiei Kelemen se ridică la 274.000 de lei anual, 222.000 de la Camera Deputaților și UDMR în cazul liderului UDMR, la care se adaugă 52.000 de lei pentru soția lui Kelemen Hunor, angajată și ea a UDMR. 

Sursa: realitatea.net

Articole asemanatoare


Scrie un comentariu

trimite