Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Rectorul Academiei Naţionale de Informaţii „Mihai Viteazul” din Bucureşti, Prof. univ. dr. Adrian Ivan, a susţinut la Universitatea de Vest „Vasile Goldiş” din Arad, conferinţa „Securitate şi guvernare în era interconectivităţii” (FOTO)

Casa Universitarilor şi Studenţilor din cadrul Universităţii de Vest Vasile Goldiş din Arad a găzduit, sâmbătă, 25.11.2017, conferinţa interactivă cu tema „Securitate şi guvernare în era interconectivităţii”, susţinută de prof. univ. dr. Adrian Ivan, comandant şi rector Academiei Naţionale de Informaţii „Mihai Viteazul” din Bucureşti, profesor al Universităţii „Babeş-Bolyai”, unul dintre cei mai apreciaţi specialişti în domeniul securităţii şi relaţiilor internaţionale. 

Rectorul Academiei Naţionale de Informaţii „Mihai Viteazul” din Bucureşti, Prof. univ. dr. Adrian Ivan, a susţinut la Universitatea de Vest „Vasile Goldiş” din Arad, conferinţa „Securitate şi guvernare în era interconectivităţii” (FOTO)
Comentează 0

La manifestarea academică finanţată de Centrul Cultural Judeţean Arad, cu sprijinul Fundaţiei Universitare „Vasile Goldiş”, care se înscrie în proiectul intitulat «Identitate şi alteritate în cultura Europei contemporane» organizat de Facultatea de Ştiinţe Socio-Umane şi Educaţie Fizică şi Sport, au participat prof. univ. dr. Coralia Adina Cotoraci, rectorul Universităţii de Vest „Vasile Goldiş”, conf. univ. dr. Cristian Benţe, prorector, prof. univ. dr. Speranţa Milancovici, decanul Facultăţii de Ştiinţe Umaniste, Educaţie Fizică şi Sport, prof. univ. dr. Mihaela Tomiţa, din cadrul Universităţii de Vest din Timişoara, cadre didactice şi studenţi.  

Prof. univ. dr. Coralia Cotoraci, rectorul Universităţii de Vest „Vasile Goldiş” Arad, a transmis, în deschiderea lucrărilor, mesajul preşedintelui Universităţii, prof. univ. dr. Aurel Ardelean, al Conducerii Universităţii şi a subliniat importanţa proiectului implementat de echipa de proiect al cărei coordonatori sunt prof. univ. dr. Speranţa Milancovici şi conf. univ. dr. Cristian Benţe, precum şi dorinţa de a continua astfel de manifestări de anvergură. „Mulţumesc, în mod special, d-lui profesor Adrian Ivan, un prieten al Universităţii noastre, care a onorat invitaţia noastră şi a venit cu drag la Arad, pentru că, în calitate de prieten şi rector cred că este foarte important să punem baza unor noi proiecte de colaborare”, a precizat prof. univ. dr. Coralia Cotoraci, rectorul Universităţii de Vest „Vasile Goldiş” Arad.

Conf. univ. dr. Cristian Benţe, prorectorul UVVG, a subliniat colaborarea prof. univ. dr. Adrian Ivan cu Universitatea de Vest „Vasile Goldiş”, care a început în urmă cu trei ani, cu o serie de conferinţe pe teme legate de securitate şi relaţii internaţionale. „Domnul rector Adrian Liviu Ivan este un formator, deschizător de drumuri şi la fel cum au făcut şi alţi profesori distinşi înaintea domniei-sale, continuă tradiţia clujeană – să-i spunem – în a susţine specializările de Relaţii internaţionale şi Studii de securitate în întreaga ţară, acolo unde ele îşi dovedesc eficienţa şi viabilitatea. Fără aportul dumnealui cred că, multe dintre specializările care s-au deschis în universităţile din România nu ar fi putut funcţiona. De aceea, dorim să îi mulţumim pentru contribuţia deosebită pe care a avut-o în susţinerea specializării noastre de Relaţii internaţionale şi studii europene”.

Prof. univ. dr. Adrian Liviu Ivan, rector al Academiei Naţionale de Informaţii “Mihai Viteazul” Bucureşti, a subliniat, în alocuţiunea sa, faptul că a venit întotdeauna cu plăcere la Universitatea de Vest „Vasile Goldiş” din Arad, precum şi rolul Academiei Naţionale de Informaţii „Mihai Viteazul” din Bucureşti: „Sunt de-a dreptul onorat şi în acelaşi timp trebuie să vă spun că mă şi simt foarte bine, nu neapărat în calitate de rector, ci în calitate de coleg, pentru că am venit totdeauna cu plăcere la Arad. Am susţinut împreună mai multe conferinţe aici, am amintiri extrem de plăcute şi îmi doresc să continuu. Aici există o comunitate academică pe care am cunoscut-o, am sprijinit-o şi de la care aştept, realmente, construcţia unor programe universitare în zona aceasta a studiilor de securitate din zona de vest a României. Este un moment destul de bun, în care am arătat rolul pe care Academia Naţională de Informaţii îl poate avea în generarea unor proiecte strategice de cercetare în România şi de conectare a României ca actor important al Uniunii Europene şi al NATO, la cercetarea europeană şi internaţională. În acest sens subliniez, încă o dată, că Academia Naţională de Informaţii „Mihai Viteazul” are disponibilitate pentru a scoate cercetarea românească, zona aceasta de educaţie dintr-un unghi de dispute, de fragmentări, care pot să servească momentan unor actori regionali locali, chiar naţionali, dar nu serveşte României. Iar astăzi cred că, e mai important ca oricând ca universităţile, institutele de cercetare să servească România şi nu unor interese care sunt trecătoare”.  

Întrebat despre proiectele de viitor, prof. univ. dr. Adrian Ivan, rectorul Academiei Naţionale de Informaţii „Mihai Viteazul”, a precizat că acestea „sunt legate de dezvoltarea culturii de securitate în oraşele şi comunităţile epistemologice româneşti. Voi veni şi la Arad pentru a ţine în continuare conferinţe în zona culturii de securitate, dar voi avea întâlniri şi în alte oraşe, în alte zone ale României, tocmai pentru a face simţită prezenţa Academiei Naţionale de Informaţii ca un hub pentru dezvoltarea culturii de securitate şi intelligence în societatea românească”.

Prof. univ. dr. Coralia Cotoraci, rectorul Universităţii de Vest „Vasile Goldiş” a a subliniat: „Ne-am bucurat foarte mult de prezenţa domnului profesor Adrian Ivan, rectorul Academiei Naţionale de Informaţii „Mihai Viteazul”, un prieten al Universităţii de Vest „Vasile Goldiş” din Arad. Domnia sa, face parte, de muţi ani, din echipa de profesori care vin la Universitatea noastră cu drag şi cu plăcere să susţină conferinţe de specialitate în diferite domenii dintre care cele în domeniul securităţii şi guvernanţei sunt extrem de bine primite atât de colegii profesori, cât şi de mai tineri noştri colegi – studenţii. Îi mulţumesc şi pe această cale pentru faptul că a fost astăzi aici alături de noi şi pentru faptul că rămâne un prieten al Universităţii de Vest „Vasile Goldiş” din Arad”, a declarat prof. univ. dr. Coralia Cotoraci, rectorul Universităţii de Vest „Vasile Goldiş”.

Aspecte din alocuţiunea domnului Prof. univ. dr. Adrian Ivan, Rectorul Academiei Naţionale de Informaţii „Mihai Viteazul” din Bucureşti:

Academia Naţională de Informaţii, pentru cei care îşi imaginează tot felul de lucruri, are ca misiune principală formarea de ofiţeri de informaţii. În general, nucleul dur, dacă vreţi, în formarea noastră îl ocupă licenţa şi masteratul de informaţii, sub diferitele lui forme. Am fost coordonatorul activităţii de doctorat, un fel de consultant ştiinţific, ajutând Serviciul Român de Informaţii să facă o reformă, aş spune eu, în ceea ce priveşte şcoala doctorală. Astăzi ea e centrată, şi se va vedea lucrul acesta cât de curând, pe formarea de specialişti în intelligence. Cercetările noastre, sigur, sunt din domeniul ştiinţelor sociale, dar nu numai. Sunt cu dublă destinaţie  - Serviciul Român de Informaţii şi serviciile partenere, pentru că noi suntem într-o arie mult mai largă şi avem o recunoaştere internaţională de top. Vreau să vă spun că, anul acesta – se vede aceasta în presă – Academia a trecut într-o nouă etapă, existând o Hotărâre de Guvern care a apărut, prin care putem admite la doctorat şi cetăţeni străini.

Academia este titulară pe mai multe Universităţi europene şi nu numai a unui program «Marie Curie» de pregătire la doctorat care se numeşte «Esenţial». Programul este centrat pe doctorate în zona securităţii şi a studiilor de intelligence, şi avem deja primii trei studenţi, care vor veni la Academie începând de luna viitoare, care sunt studenţi străini. Deci, e foarte importantă această schimbare de concepţie pentru că, până acum Academia putea să ia la doctorat doar ofiţeri de informaţii din statele partenere ale NATO şi Uniunii Europene. Acum putem lua, pentru prima dată, şi cetăţeni străini care să nu mai fie ofiţeri, iar cu aceasta vreau să spun că Academia se îndreaptă clar spre zona de profesionalizare. Acesta este şi ordinul meu şi al directorului, de a merge cu cercetările efectiv aplicate în zona de interes a Serviciului Român de Informaţii şi nu întâmplător tema mea de astăzi este Securitate şi guvernare în perioada, sau paradigma interconectivităţii. Ne dorim o deschidere către toate universităţile româneşti şi acesta este un mesaj pe care vreau să-l transmit, deoarece printre obligaţiile mele de a forma – împreună cu Academia – ofiţeri de informaţii am şi obligaţia de a dezvolta cultura de securitate în mediul universitar românesc şi acest lucru pentru că, o societate, o comunitate pregătită prin perspectiva securităţii are capacitatea de rezistenţă mult mai mare la diferite crize şi nu o să vă ascund că aceste crize vor veni şi peste noi. Chiar dacă am fost feriţi ani de zile de atentate teroriste, ele sunt acolo într-o zonă care până acum au fost controlate şi vreau să vă spun că au fost controlate datorită eforturilor Serviciului Român de Informaţii şi a celorlalte instituţii de securitate naţională.

Spun acest lucru cu toată responsabilitatea: niciodată, niciun serviciu sau structură nu va putea să facă faţă tuturor provocărilor iar ele vor fi din ce în ce mai multe. Gândiţi-vă că din nou apare pe tapet o problematică legată de identităţi colective – vedeţi Catalonia – iar ele se vor multiplica, probabil, şi sunt şi stimulate să se multiplice şi nu suntem nici noi feriţi de lucrurile acestea, dar cu cât vom fi mai pregătiţi ca societate, ca şi comunitate, în zona aceasta de securitate, cu atât capacitatea noastră de a ne reveni va fi mult mai mare, pentru că important este ca atunci când eşti îngenuncheat să te ridici repede. Acesta ar fi mesajul pe care Serviciul Român de Informaţii îl transmite mereu, sub diferite forme. Sigur nu trebuie să ne speriem şi să ne gândim că vom deveni o ţintă, dar suntem într-o zonă cu sensibilitate şi vom deveni din ce în ce mai mult «atractivi» în zona aceasta. Cu cât ne dezvoltăm mai mult cu atât şi pericolele la adresa securităţii noastre sunt mai mari şi aceasta este o lege a dezvoltării sociale.

Galerie foto (5)

Articole asemanatoare


Scrie un comentariu

trimite