Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Cătălin Moroşanu s-a întâlnit cu elevii din Arad

Cătălin Moroşanu s-a întâlnit cu elevii din Arad
Comentează 0

Cunoscutul luptător de K1, Cătălin Moroşanu, s-a întâlnit astăzi cu elevii Colegiului Naţional „Preparandia - Dimitrie Țichindeal” şi le-a vorbit despre fenomenul bullying. Bullying-ul definit ca fiind un comportament ostil pe care o persoană/ un grup de persoane îl are faţă de altcineva, facându-l să se simtă înjosit. Acest fenomen ia amploare inclusiv în şcoli, iar studiile arată că fiecare persoană a fost la un moment dat victimă. Moartea din Carpaţi le-a povestit copiilor cum pot să combată acest fenomen şi despre importanţa sportului care de asemenea îţi oferă o altă perspectivă. Totul s-a petrecut în sala de sport a liceului care s-a umplut de copii, aceştia punându-i diverse întrebări sportivului, iar la final s-au pozat cu acesta. Ironic sau nu, inclusiv Moroşanu a fost o victimă a bullying-ului în perioada cât a fost elev şi a afirmat că prima bătaie a încasat-o în clasa a şasea de la o colegă. Dynamite Fighting Show împreună cu sportivii din această promoţie fac o campanie anti-bullying. Ştim că este la modă această campanie, dar fenomenul a fost dintotdeauna. Şi eu sunt o victimă a bullyingului, la vârsta de 14 ani eram şi eu agresat de către ceilalţi colegi ai mei, dar faptul că am practicat sport de performanţă am ştiut foarte bine să mă cizelez şi am ştiu că sunt mai puternic decât cei din jurul meu. De asta am venit în faţa copiilor, pentru a le spune povestea mea. Prima bătaie am luat-o în clasa a şasea de la o fată, de la colega mea Gisela, am fost afresat de o fată, dar vă spun un singur lucru, am început să fac sport şi astfel mi-am depăşit toate temerile mele şi datorită sportului am început să am mai multă încredere în mine, să iau note mari la şcoală şi chiar să termin o facultate. Contează să nu fim introvertiţi, să ieşim din cochilia noastră şi să demonstrăm ce putem. Copiii se luau de mine la şcoală că aveam părul roşcat, îmi spuneau "Morcoveaţă", "Portocală", se luau de mine pentru că eram grăsuţ şi îmi spuneau "Grasu Pompasu" , a declarat Cătălin Moroşanu. 

Această întâlnire s-a desfăşurat cu sprijinul deputatului Glad Varga, care la rândul său este un susţinător al campaniei anti-bullying în şcoli şi care de asemnea a practicat sport de perfomanţă, fiind campion la judo: „Nu toţi părinţii îşi permit să ne ofere lucrurile materiale pe care le au alţi colegi, dar să ştiţi că toţi părinţii îşi iubesc copiii. De aceea dragi elevi este important să vă respectaţi şi să vă înţelegeţi între voi pentru că în viaţă lucrul material este trecător. Este important ceea ce aveţi în suflet şi în minte, iar aceasta este calea pe care voi trebuie să o urmaţi. Al doilea lucru pe care trebuie să îl învăţăm şi să îl considerăm important este să ne respectăm profesorii, părinţii şi pe toţi cei care ne călăuzesc în viaţă pentru că ei ne arată calea şi ne îndrumă. Sunt foarte multe cazuri în România în care elevii agresează profesorii, nu îi respectă. Astfel, voi susţine în Parlamentul României modificarea legii”a spus deputaul Glad Varga. 

Galerie foto (33)

Articole asemanatoare


Scrie un comentariu

trimite