Ziua Naţională la Arad: expoziție de mașini de epocă, prezentare de modă pentru copii, PARADĂ MILITARĂ și concert de muzică ușoară; vezi care este PROGRAMUL EVENIMENTELOR
Arădenii sunt invitați în ziua de 1 Decembrie în centrul orașului unde vor fi organizate mai multe evenimente pentru a marca Ziua Națională a României.
Astfel, în Piața „Avram Iancu“, Retromobil Club Arad va organiza o expoziție cu 35 de mașini de epocă, printre care și roadsterul Aero 30 sport, care i-a aparținut Regelui Mihai. Modelul Aero 30, fabricat în 1936, a fost oferit Regelui Mihai, pe vremea când Majestatea Sa avea 16 ani, de preşedintele Cehoslovaciei Edvard Benes. Roadsterul a fost al treilea automobil din colecţia personală a Regelui. Roadsterul are un motor de 998 cc în doi cilindri care produce 26 de cai putere. Atinge o viteză maximă de 105 km/h și a fost fabricat în 7.780 de exemplare până în 1940.
Pe platoul din fața Palatului Administrativ va avea loc Etno Fashion Show, o prezentare de modă specială, ai cărei protagoniști vor fi copiii.
Parada portului popular pentru copii, organizată în parteneriat cu Lawinne Models va avea două părți. În prima parte, copiii vor purta ținute populare din diferite zone ale țării, de la Muzeul Etnografic „Marițuca“ din Vladimirescu. În a doua parte se vor prezenta ținute din colecția Oanei Panaitescu, respectiv costume populare stilizate.
Printre cei 35 de copii care vor participa la această paradă se află Ingrid Panaitescu (7 ani), Little Miss World 2022 și premiul special Little Miss Globe. Ea a câștigat titlul național tot la categoria ei de vârstă Little Miss România 2022, Antonia Halas (8 ani), Little Miss World 2022 locul al doilea (categoria 8-10 ani) și premiul special Photomodel of the Universe și Little Miss România 2022 și Maria Chelmăgan (13 ani), Princess Junior World 2022 (categoria 11-13 ani) și premiul special Photomodel of the World.
Paradă militară
Manifestările oficiale dedicate Zilei Naționale a României vor avea loc în Parcul „Mihai Eminescu“, unde la Crucea Martirilor se va desfășura ceremonialul de depunere de coroane și pe traseul Teatrul Clasic „Ioan Slavici“ – Platoul Palatului Administrativ (sensul de mers spre Podgoria), unde Instituția Prefectului Județulului Arad va organiza o paradă cu tehnica din dotarea detașamentelor: Batalionului 191 Infanterie Colonel „Radu Golescu”, Inspectoratului de Poliție Județean Arad, Inspectoratului de Jandarmi Județean Arad, Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Vasile Goldiș” al Județului Arad, Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Arad, Penitenciarului Arad.
După care, în coloană se vor alinia mașinile retro expuse în Piața „Avram Iancu“, care vor participa, astfel, la defilare. După care, mașinile retro se vor întoarce în Piața „Avram Iancu“, unde vor rămâne până în jurul orei 16:00.
La ora 17:30, pe platoul din fața Palatului Administrativ va avea loc un show de culoare și lumină oferit de balerinele „Light Walkers“.
Compania de teatru, acrobație și jonglerie „Famos Art“ din Cluj Napoca va crea o atmosferă de basm prin balerinele „Light Walkers“, care îi vor fermeca pe spectatori cu costumele unice, accesorizate cu leduri multicolore care formează un spectru fantastic de lumini.
Manifestările se vor încheia cu deschiderea oficială a Târgului de Crăciun, în Parcul „Mihai Eminescu“, unde este programat un concert de muzică ușoară.
PROGRAMUL MANIFESTĂRILOR
ora 10:00 – Depunere coroane la mormintele corifeilor Marii Uniri din Cimitirul „Eternitatea”;
ora 10:00 – 16:00 – Expoziție (Piața Avram Iancu) și paradă de mașini de epocă (tronsonul Teatrul Clasic Ioan Slavici - Libelula) Retromobil Club Arad;
ora 12:00 - Depunere coroane la „Crucea Martirilor”, în Parcul „Mihai Eminescu”;
ora 13:00 – 14:00 – Paradă militară (tronsonul Teatrul Clasic „Ioan Slavici“ -Libelula);
ora 14:00 – 15:00 – Etno Fashion Show - Prezentare de modă port popular și port popular stilizat pentru copii (Platoul Palatului Administrativ din Arad);
ora 17:30 – 18:10 – Prima reprezentație din spectacolul susținut de Light Walkers - Platoul Palatului Administrativ;
ora 19:00 – 19:40 – Cea de a doua reprezentație a Light Walkers - Parcul „Mihai Eminescu”;
ora 19:00 – Concert de muzică ușoară dedicat Zilei Naționale a României (Parcul „Mihai Eminescu”) cu:
Elevi de la Școala Populară de Artă din Arad,
Mădălina Boroneanț,
Pacifica & Toni Șeicărescu,
Formația Q-Band.
Foto: Arhiva