Mândri că suntem români! (FOTO)
Elevii Şcolii Gimnaziale „Avram Iancu” nu au uitat importanţa zilei de 1 Decembrie. În sala festivă a şcolii manifestarea a debutat cu intonarea imnului naţional şi intonarea imnului şcolii, apoi au fost prezentate fragmente din istoricul evenimentului, de către prof. istorie Muller Tiberiu. Momentul artistic a fost deschis de elevii claselor primare urmați de elevii claselor V-VIII care sub îndrumarea doamnei cosilier educativ, prof. înv. primar Nicoleta Sima și a cadrelor didactice au prezentat un scurt program de cântece patriotice şi poezii. Nu au lipsit dansurile populare prezentate de către echipa de dansuri populare “Mărunţica”, sub îndrumarea prof. Covaci Stoiţescu Sabina, Covaci Stoiţescu Raluca, Hanc Mihaela.
Directorul şcolii, prof. Petru Stana a vorbit despre importanţa acestei zile subliniind faptul că: “Este foarte important să ne păstrăm tradițiile și să fim mândri că suntem români. La mulți ani, tuturor românilor! La mulți ani, România!”
Astfel de la cei mai mici la cei mai mari copiii au arătat prin cântec, joc și voie bună mândria de a fi român.
Prof. înv. primar,
Silaghi Florentina