Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Zi grea pentru familia prezidenţială: Soacra lui Klaus Iohannis va fi condusă azi pe ultimul drum VIDEO

Mama soţiei preşedintelui Klaus Iohannis va fi condusă azi pe ultimul drum. Şeful statului şi-a anulat programul pentru a fi alături de soţia lui.

Zi grea pentru familia prezidenţială: Soacra lui Klaus Iohannis va fi condusă azi pe ultimul drum VIDEO
Comentează 0

Carmen şi Klaus Iohannis au mers aseară la capela unde este depus trupul neînsufleţit al soacrei preşedintelui. Alături au fost rudele şi prietenii apropiaţi, dar şi elevii lui Carmen Iohannis. 

Luni seară Carmen şi Klaus Iohannis au mers la capela unde este depus trupul neînsufleţit al mamei primei doamne pentru a petrece ultimele clipe la câpătâiul acesteia. Carmen Iohannis a ajuns prima şi s-a oprit pentru câteva clipe să-şi aline durerea alături de cei care au venit să o sprijine.

La o oră după ce prima doamnă a ajuns la priveghi şi-a făcut apariţia şi preşedintele. Klaus Iohannis a venit direct de la Bucureşti la capelă.

Alături de familia prezidenţială au fost şi colegii lui Carmen Iohannis, elevii de la clasa unde este dirigintă, dar şi una dintre profesoarele primei doamne care a cunoscut-o pe Georgeta Lăzurcă.

Soacra preşedintelui va fi îngropată lângă soţul ei, decedat în urmă cu 6 ani.

Sursa realitatea.net


Scrie un comentariu

trimite