Zi decisivă pentru Guvernul Dăncilă. Vicepremierul Paul Stănescu demisionează dacă este inculpat
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) se pronunţă luni pe cererea DNA de confirmare a redeschiderii urmăririi penale într-un dosar în care este vizat şi vicepremierul Paul Stănescu.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) a amânat pentru 26 februarie cererea DNA de confirmare a redeschiderii urmăririi penale într-un dosar în care este vizat şi vicepremierul Paul Stănescu. Paul Stănescu a declarat, la ieșirea din sala de judecată, la ultimul termen, că își menține declarația anterioară și demisionează din Executiv dacă va avea calitatea de inculpat în dosarul deschis de DNA.
Vicepremierul Paul Stănescu, care s-a prezentat, joi, la Instanța Supremă pentru a afla dacă i se redeschide dosarul penal, a declarat presei că se consideră nevinovat în acest caz și că "toată viața nu am luat un vârf de ac".
"Am speranța că se va aplica legea. Toată viața am respectat legea și nu am luat niciodată un vârf de ac. Eu sunt convins că completul de judecată va aprecia exact care sunt faptele din dosar. Mă aștept că toată lumea să fie corectă. Îmi mențin declarația: dacă voi fi inculpat îmi dau demisia din Guvernul României. Eu sunt inginer, întrebați avocații, nu mă pricep, așa la un proces unii se apără, alții acuză. Nu vreau să intru în detalii, nu mă pricep, nu vreau să spun prostii în fața dvs", le-a spus Paul Stănescu jurnaliștilor.
Curtea Supremă a amânat verdictul cu încă o săptămână. Este a treia amânare în dosarul în care DNA cere ca Paul Stănescu să fie pus din nou sub acuzare.
Vicepremierul a precizat în repetate rânduri că demisionează din Executiv dacă va avea calitatea de inculpat în dosarul deschis de DNA. Este al treilea termen în acest proces, primele două fiind amânate pe motive de procedură.
Pe 25 ianuarie, Paul Stănescu declara că va demisiona din funcţie dacă va fi inculpat în acest dosar.
"În 2010, Curtea de Conturi a făcut verificări de fond, a spus că totul e în regulă. După aceea, un cetăţean a cărui identitate, spune DNA, nu a fost găsită a făcut o sesizare în dosarul cu finanţarea echipei de fotbal Alro Slatina şi au început cercetările. DNA Craiova a avut un expert, au verificat dacă există prejudiciu, DNA Craiova a zis că nu există prejudiciu şi în baza constatărilor au dat neînceperea urmăririi penale. Pe 17 ianuarie 2018, DNA cere redeschiderea acestui dosar. Nu ştiu care e cauza. (...) Mai sunt încă trei auditori de la Curtea de Conturi citaţi în acest dosar şi s-a amânat. Ceea ce vă pot spune eu este un lucru clar: în momentul în care voi deveni inculpat în acest dosar, eu, Paul Stănescu, îi voi pune demisia pe masa prim-ministrului. Asta trebuie să ştiţi de la mine. Declaraţia mea este o certitudine. (...) Eu cred că totul a fost legal", spunea atunci Paul Stănescu.
Cererea de redeschidere a dosarului lui Paul Stănescu a fost înregistrată pe data de 17 ianuarie 2018, la doar două zile după demisia premierului Mihai Tudose. Alături de Stănescu, intimaţi în dosar sunt Marian Belu Briceag, Florin Cotoşman şi Remus Manolache.
Toți au fost cercetați de DNA Craiova și declarați nevinovați. Acum DNA cere redeschiderea cauzei și, potrivit noilor norme, bănuiții trebuie să fie citați. Acceptarea cererii DNA duce automat la începerea urmăririi penale pe numele lor.
Dosarul lui Paul Stănescu vizează fapte din 2010. Atunci, procurorii DNA Craiova au investigat modul de finanțare a echipei de fotbal FC Aluminiu ALRO Slatina, întrucât exista suspiciunea că instituția publică a susținut financiar echipă de fotbal.
Cercetările au fost demarate în urma unui raport al Curții de Conturi pe anul 2010, care vorbea despre o finanțare nerambursabilă de peste două milioane de lei. În 2013, DNA Craiova a închis dosarul.
Paul Stănescu a fost preşedinte al Consiliului Judeţean Olt în perioada iunie 2008 - iunie 2016.