Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Vasile Ciceac, consilier județean: „Acest drum era o necesitate pentru comunitatea din zona Nădlac-Peregu Mare”

Consiliul Județean a demarat lucrările de modernizare a tronsonului de drum județean 709 J Nădlac – Peregu Mare. „Acest drum era o necesitate pentru comunitatea din zona Nădlac-Peregu Mare şi faptul că CJA a finanţat modernizarea lui nu poate decât să ne bucure”, a declarat consilierul judeţean Vasile Ciceac.

Vasile Ciceac, consilier județean: „Acest drum era o necesitate pentru comunitatea din zona Nădlac-Peregu Mare”
Comentează 0

Drumul județean 709 J Nădlac – Peregu Mare se modernizează pe o lungime de 4,9 km, costurile lucrării fiind de 5.112.949 lei, TVA inclus. Investiţia este realizată din banii Consiliului Judeţean, dar se încearcă accesarea de fonduri europene prin Programul Operaţional Regional 2014-2020, în baza unui apel de proiecte dedicat proiectelor nefinalizate finanţate de la bugetul de stat. În prezent, se lucrează la marcaje și acostamente. 

„Încă din primul mandat de primar mi-am dorit să aproprii Nădlacul de Pereg prin modernizarea acestui drum județean, cu ajutorul Consiliului Județean Arad. În prima fază, cu sprijinul Consiliului Județean Arad s-a reușit asfaltarea a 6,5 km, până la autostradă. Din cauza lucrărilor efectuate la autostradă, modernizarea tronsonului de drum s-a oprit și porțiunea rămasă nemodernizată s-a realizat în cursul acestui an. A fost și dorința multor locuitori atât din Nădlac cât și din Pereg, dar și a fermierilor din orașul Nădlac pentru că cea mai mare parte a terenurilor agricole sunt adiacente acestui drum. Vreau să mulțumesc colegilor consilieri județeni și tuturor celor din Consiliul Județean Arad care s-au implicat în susținerea proiectului și finanțarea acestuia”, a declarat Vasile Ciceac, consilier județean. 

Consiliul Județean Arad are o strategie clară pentru modernizarea a 300 de km de drumuri județene pentru următorii ani. Asta înseamnă lucrări importante în toate zonele județului. „Finalizarea acestui tronson înseamnă continuarea modernizării rețelei de drumuri din zona frontalieră. Căutăm soluții, surse de finanțare, inclusiv prin fonduri europene”, a afirmat Sergiu Bîlcea, vicepreședinte al Consiliului Județean Arad.

Articole asemanatoare


Scrie un comentariu

trimite