Pe pământ avem de toate  ... și mai bune și mai rele... Așadar, vom călători, pe un țărâm al unei cărți, să îi deslușim conținuturile!  Vom cunoaște un Om, care se dedublează, nu pentru a dribla lectura, ci pentru a convinge că Arta, în general și Scrisul, în special, nu au nevoie de surogate!

            Volumul de debut al autorului conține șaptezeci și patru de capitole și se întinde pe cincisute de pagini, ordonate sub două coperte, cu ochiul artistului, căptușind sensuri, eresuri și înțelesuri.

            Ne întâlnim prima oară cu Celus Ciobanu. Un nume, aici pe pămînt, scoborâtor din Cer (lat. Caelus) ca să păstorească turme și tufe! (cioban-păstor, făuritor ). Cu siguranță, numele ne duce cu gîndul la Raiul păzitor și primitor, purificator, după Iadul, uneori, zdrobitor, al Pământului născător!

            Prefața volumului ne trimite tot la Cer, este semnată de Astrid Muler (astru-stea), și ce multe stele căzătoare mai sunt pe pământ, trecătoare, precum omul!

            Textul aparține genului epic. Acțiunea, deși se petrece într-o perioadă relativ scurtă de timp, se desfășoară trepidant, dar nu sufocant, fiecare capitol, sugestiv intitulat, îndeamnă lectorul să fie inocent dar omniprezent, spre a cunoaște autorul, omniscient.

            Decriptarea apartenenței la genul epic este lesne de remarcat, astfel că volumul cuprinde incipit, intrigă, momentele subiectului, punct culminant și deznodămînt.

            Relatarea se face la persoana a treia, timpurile verbelor fiind, îndeosebește, perfectul compus și mai mult ca perfectul, sugerând, astfel, că acțiunile tind spre final, dar cu infinit suspans.

            O întreagă galerie de personaje amușină paginile, scorul fiind La Judecata de Apoi!

            Un text care aparține genului epic, ne referim aici la o apariție editorială de excepție cu un titlu aidoma „Unii plătesc pentru toți”, se recunoaște și după mijloacele de redare artistică, narațiune stufoasă, pigmentată cu dialog, descriere, amănunte care îl plimbă pe autor între autodenunțare sau autopersiflare.

            Mai devreme ori mai tîrziu, toți suntem tentați să (ne) scriem Povestea frugalei existențe pe acest răbdător pămînt, însă felul cum (ne) alegem zestrea scrisului, depinde doar de noi (avem, în acest volum o scriere personală).

            Chiar și titlul conține, alăturate, două pronume nehotărîte (unii/alții), tocmai pentru a accentua dorința autorului de a proteja situații, conflicte, împrejurări, acest procedeu îl regăsim și la personaje (unele pozitive, altele negative). De fapt, însuși autorul se ascunde sub mantia Artistului, pe care, îl plimbă prin cotloanele vieților sale, unele dăruite, altele trăite!

            Și, oare de ce Artistul?

            Poate și pentru că, el, Ciobanul, Păstor... cioplește, cu arme proprii, diferite materiale, rezultând acea cultură imaterială pe care o admirăm în galantare, pe simeze ori în albume. El, sculptorul, cu dalta bisturiului, vindecă răni și le dă, lor, creațiilor, o altă suflare! Se pare că Artistul, îm dedublarea sa, și metamorfozarea, înspre o transhumanță proprie, conduce spre un deșert anume, suspect de secret.

            Sunt destule argumente în acest sens, dar îi lăsăm cititorului această aminumare, ca o savoare. Cartea, ca valoare.

            Dacă este sau nu o carte biografică, fiecare va percepe ce va dori! Un lucru este cert! Abilitatea autorului de a (ne)mâna înspre povești, care, ele, poveștile, curg, precum nori pe cer senin! Care abilitate se deduce, simplu, ori din vârtejul acțiunilor, ori din periplul (ne)spulberat al cuvintelor!

            Asistăm la foarte multe procedee de relatare și de parcurgere al conținuturilor, deloc complicate, dar simplu de a le cuprinde. Cu siguranță, din Puzzle-ul acesta, ca o pânză de ecran, autorul nu își va ieși prea ușor ființa, cartea cere o continuare, broderiei, de-acum, îi lipsește tivul! Numai astfel, prin rânduri, descătușarea, eliberarea sau ascuțirea verbelor va continua fluxul și afluxul nodului deja bine strâns în jurul demersului epic, romanțat al volumului.

            Pornind de la particular la general, autorul fumegă șirul evenimentului precum mărgele atârnă pe gâtul propozițiilor din fraze mai mult ori mai puțin voalate. Cartea, ca o călătorie...

            O seamă de simboluri conturează mozaicul firului epic al volumului. Parcă și Gorunul blagian este un fictiv martor în meșteșugurile Artistului. Piatra, Teiul, Vioara, Doi brazi, Casa cu cireș, Marmura roz/neagră, Florile, Mierla, Trifoiul... completează armonios Motivele care se regăsesc,cu un bogatbsens,în volum: Visul, Zborul, Fluturele, Icar, Biblioteca, Hora, Toiagul...

            Vom adăsta puțin asupra simbolisticii numelor de persoane (Cântăreța, Mum, Madam, Iepurașul, Negustorul, Rotofei, Blidărița, Ochelaristul, Șarpele, Rotofei, Iordan, Roibu, Ursache ș.a) apoi vom face o trimitere la Toponime (Dobrileni, Mitisburg, Holmugeu) ca mai apoi să definim una din tehnicile literare folosite în carte, aceea a Bulgărelui de zăpadă, sau Tehnica povestirii în ramă.

            De ce toate acestea, ca argumente, probabil, vă veți întreba, pe bună dreptate?! Da! Pentru că acest volum nu e unul oarecare și nu a fost scris la comandă! Unica, poate, cea mai acută, a fost comanda Mentalului! Modest! În opinia noastră, există, din punct de vedere analitic, o complementaritate între folosirea mijloacelor de exprimare, care ajută la argumentarea că textul e realizat artistic și că urmează firul epic specific precum și faptul că volumul, ca specie literară e un roman de sorginte existențială. Astfel, vom aborda, câteva specificități anume (de ordin lingvistic, dar și personal, avînd în vedere, caracterul confesiv al volumului). Modalități de realizare (figuri de stil, verbe și proverbe, tălmăciri).

            Povestea poveștii povestite (Alter Ego, povestitor, Ideatici, Ideal). Este, neîndoios, o indestructibilă legătură între actanți, actori (personaje), înlănțuirea evenimentelor, în linie, și Interfața atent cognoscibilă și prezența acesteia, faptic.

            Modalitatea exrimării, ține de abilitate. Romanul unei vieți capătă crezământ prin pregătirea sufletească cu rol de îmbrobodire (epitete precum; hol întunecos, ante/post puse, comparații, eu sunt ca neantul, personificări, surprizele pândesc, metafore oximoronice, pîine albă, dar amară, blidaj de calm, frumosul dintre gunoaie, expresii populare sau imprecații, oleacă, oarece, acuși, personificări, pleoapele nu'-l mai ascultau, „fluturele se învârtea atât de aproape, încât l-a atins de cîteva ori”, „timpul mușcă din noi constant”, adverbele, cînd, cum, neologisme, melanj, capodoperă, service, canaconda, imprecații, la naiba, Dumnezeii mamii lor ș.a converg spre concluzia că autorul, cel din Două beciuri culturale, își cunoaște „Căderile din viață, proprii și figurate.”

            Procedeele literare, înlănțuirea/legarea evenimentelor, existența discursului narativ, alternanța/modificarea termenilor și a acțiunii, înlănțuirea, visul, prezența tatălui, (va fi și liniște pentru tine) dialogurile monologate, apa, ca simbol purificator, inserția acestora în firul epic, recitalul mierlei, nu alterează ci sporesc, tainice  asteptări.

            Toponimele conduc cu o precizie de ceas, acțiunile (Urbeș, Dobrileni, Holmugeu, Mitisburg!!!) au rolul de a rândui /localiza Zborul. Ce fericire!

            Artistul Icar ... „putea să se legene pe aripile gîndurilor” dar balansul corpului (substituirea verbului prin parataxare substantivizată) îl oprea? Atemporale mesaje, personifică imaterialul:

„Cioburile întunecate de marmură zburau ca schijele pe la ureche”.

„Un cor de păsărele exersa de zor concertele estivale“.

„Artistul a rămas pe loc cu privirea pironită la bolta cerească".

„Puzderie de stele licăreau vesele și nepăsătoare”.

„Crucea mea, a fi... dar a și ști...”

„Mi-a plăcut lîngă apă cu nume de Urbeș.”

„Lui Caius îi plăcea să cunoască oamenii cu care lucra”(le explora structura).

Personajele îi sunt, când familiare, când trecătoare ori călatoare. Însă drumul... dansul...

„Și porni un dans lent, pe o muzică imaginară”.

„Mă retrăsesem spre vale pe o buturugă bătrînă...”

„Gelule, nu mă încolți!”(numele simbol de protector)

„Când scriem, scriem pentru noi!”

„Vă rog , doresc să facem o fotografie!”

„Toamna speranței, o poveste!”

„Dar să nu te schimbi!”

„Vezi tu pietrele astea,tăcute și uitate?”

„Nu te mai uita la ceasul, bine?”

„Acum înțeleg ce înseamnă treisferturi de ceas!”

„Îți mulțumesc mărită Doamnă!”

„Puneți mîinile pe piatra aceasta și încarcă-te!”

„Artistul urmărea un fluture...”

„Doream să intru în pielea lui!”

„Dacă mai ai de cioplit, nu mă bag! Cunoaștem, arta este lungă!”

            Ca o concluzie, de excurs, vom considera următoarele slove demne Meditații lirice!

            „Prin Sculptură, Artistul a continuat să aprecieze și să îndrăgească Piatra, față de care a dezvoltat o legătură specială“

            "Carmina (nume simbol/cântec) venea des la castel să vadă ce mai realizase Meșterul".

            (...) și... de undeva (n.n.) aceeași Porta Voce ne-a molipsit și pe noi a sfârși precum că Viața e rotundă, iar stilul de percepție al cărții, e unul circular și „cioplit” prin măsura meștermanoliană, prin zidire și zbor, trecător de-nsingurat Cocor.

                Această pledoarie pentru lectură, prin noua carte, vine să  completeze armonios, preocupările pentru Arta monumentală a Maestrului-artist, în sensul că emană, prozodic, acel fior liric, altul sau chiar același „al lemnului” îmblânzit, locul paginilor impestritând acum, sublim, decorul!

Florica R. Cândea