Un nou contract de finanțare de aproape 3 milioane de euro pentru UAV
A fost semnat contractul de finanțare pentru proiectul „Transformare Educațională: Integrarea competențelor digitale în predarea multidisciplinară”, proiect câștigat în cadrul apelului „Pedagogie digitală pentru cadrele didactice din învățământul preuniversitar”, finanțat din PNRR.
„Am semnat, la Ministerul Educației, o nouă finanțare din PNRR pentru universitatea noastră, prin care vom putea asigura cadrelor didactice din preuniversitar dezvoltarea unor competențe specifice pentru implementarea pedagogiei digitale în procesul de învățământ. Împreună cu partenerii noștri, vom contribui, prin programele de formare implementate și resursele multimedia care vor fi generate, la creșterea calității actului educațional”, a declarat rectorul UAV, conf. univ. dr. Teodor Florin Cilan.
Proiectul, în valoare de 14.010.330,30 lei (2.814.000 euro), se adresează cadrelor didactice din județele Arad și Hunedoara și se derulează în parteneriat cu Asociația „Centrul Regional pentru Ocuparea Forței de Muncă și Protecție Socială”, furnizor de formare profesională și Centru de Evaluare și Certificare a Competențelor dobândite în sistem non-formal și informal.
În cadrul proiectului, care se va derula pe tot parcursul anului 2025, peste 3.000 de cadre didactice din învățământul preuniversitar de stat vor dobândi cunoștințele și abilitățile necesare pentru a integra tehnologiile digitale în procesul de predare, contribuind astfel la dezvoltarea competențelor digitale și pedagogice ale profesorilor implicați.
De asemenea, vor fi publicate 1.763 de materiale educaționale deschise (lecții multimedia) pe o platformă a Ministerului Educației, menite să servească drept modele de bune practici pentru diverse arii curriculare și discipline de studiu la diferite niveluri de educație.