Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Un nou ansamblu rezidențial, pus la transparență decizională

Proiectul vizează o zonă din apropierea străzii Pompei, șoseaua de centură ce face legătura între cartierul Subcetate și Aradul Nou, Sânnicolau Mic. Regimul de înălțime al clădirilor stabilit în documentația tehnică  va fi de S+P+3E și S+P+7E. 

Un nou ansamblu rezidențial, pus la transparență decizională
Comentează 0

Primăria Municipiului Arad anunţă deschiderea procedurii de transparenţă decizională a procesului de elaborare a proiectului următorului act normativ, începând de luni, 18 martie 2024 -  Proiect de hotărâre privind aprobarea documentației de urbanism Plan Urbanistic Zonal (P.U.Z.) şi Regulament Local de Urbanism (R.L.U.) aferent:,,Zonă rezidențială și funcțiuni complementare, dotări și servicii”, Municipiul Arad, intravilan, pe parcelele identificate prin C.F.-urile nr. 345797 – Arad, 345798 – Arad, Proprietar/Dezvoltator: Performance Special Buildings S.R.L., proiectant general: S.C. Rif Style Project S.R.L.- inițiativa primarului Proiectul de hotărâre se referă la aprobarea Planul Urbanistic Zonal și Regulamentul Local de Urbanism aferent obiectivului de investiție: „ZONĂ REZIDENȚIALĂ ȘI FUNCȚIUNI COMPLEMENTARE, DOTĂRI ȘI SERVICII ", Municipiul Arad, intravilan, pe parcelele identificate prin C.F.-urile nr. 345797 – Arad, 345798 – Arad, conform documentației anexate, cu respectarea condițiilor impuse prin avize, inclusiv avizul arhitectului șef și cu următoarele date generale: Proprietari/dezvoltatori: PERFORMANCE SPECIAL BUILDINGS S.R.L. Proiectant general: S.C. RIF STYLE PROJECT S.R.L., specialist cu drept de semnătură RUR, arh. TIRON Andrei, pr. nr. 79/2022.

Parcelele propuse pentru refuncționalizare sunt identificate prin C.F.-urile nr. 345797 – Arad, 345798 – Arad, au categoria de folosință arabil în intravilan și constituie proprietatea privată a PERFORMANCE SPECIAL BUILDINGS S.R.L., măsurând o suprafață totală de de 32.263,00 mp. Documentaţia poate fi consultată: pe pagina de internet a instituţiei, accesând acest link , la sediul instituţiei, la Serviciul Relaţii cu Publicul, asociații de proprietari, camera 5, luni, marți, miercuri între orele 08:30 – 16:00, joi între orele 08:30 - 17:30, vineri între orele 08:30 - 13:30.

Proiectul de act normativ se poate obţine în copie, pe bază de cerere depusă la Serviciul Relaţii cu Publicul, asociații de proprietari al instituţiei. Propuneri, sugestii, opinii cu valoare de recomandare privind proiectul de act normativ supus procedurii de transparenţă decizională se pot depune până la data de 29.03.2024 prin formularul online disponibil pe pagina de internet a instituţiei,ca mesaj în format electronic pe adresa de e-mail: dezbaterepublica@primariaarad.ro sau prin poştă, pe adresa Primăriei Municipiului Arad, Bulevardul Revoluţiei, nr. 75.

 


Scrie un comentariu

trimite